Bolnavii cu hipertiroidism nu au voie să meargă la mare

128
Bolnavii cu hipertiroidism nu au voie să meargă la mare - boli-1684150590.jpg

Articole de la același autor

Unele boli endocrine trebuie tratate cu atenţie în perioada sezonului estival, sunt de părere medicii. Printre aceste afecţiuni se numără și hipertiroidismul, în cazul căruia, climatul marin stimulează biosinteza hormonilor tiroidieni, ducând la agravarea afecţiunii. „Acest lucru înseamnă tulburări cardio-vasculare, de ritm (tahicardie, fibrilaţie), tulburări digestive, deshidratare şi tulburări electrolitice, tulburări neuropsihice (accentuarea tremurului mâinii, agitaţie, insomnii, scăderea în greutate). De aceea nu indicăm hipertiroidienilor să meargă la mare. Dacă merg contrar indicaţiilor medicului trebuie să îşi amplifice terapia. Una dintre formele de hipertiroidism este boala Basedow, în care sunt afectaţi şi globii oculari, şi atunci strălucirea soarelui în mare devine un factor iritativ, sever”, precizează dr. Constantin Dumitrache.

O altă boală este insuficienţa cortico-suprarenală (absenţa din interiorul organismului a hormonilor cortico-suprarenali şi în principal a cortizonului). Pacienţii cu acest diagnostic trebuie să ştie că marea provoacă o excitare crescută la care organismul nu se poate adapta. În acest caz, orice boală inflamatorie poate duce la insuficienţă cortico-suprarenală acută, motiv pentru care li se spune acestor bolnavi să poarte asupra lor un însemn al bolii, şi, pe lângă buletin, să aibă diagnosticul de care suferă, dar şi terapia de urgenţă care trebuie administrată. „Ei nu trebuie să meargă la mare şi îi sfătuim să crească dozele care să le creeze condiţiile menţinerii într-un echilibru care să nu antreneze eventual o insuficienţă acută”, a mai spus medicul. El a declarat că boala se caracterizează prin hiperpigmentaţie, hipotensiune, astenie, oboseală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5592 secunde