Măsuri extreme pentru imunizarea populației, în acest sezon agresiv de gripă. Vaccinarea se poate face şi în farmacii

2366
Deşi ne aflăm în luna ianuarie, când, de obicei, vaccinarea antigripală a populaţiei era deja încheiată în alţi ani, la acest moment, programul de imunizare a românilor a fost prelungit. Toate acestea în condiţiile în care sezonul gripal 2022-2023 este mai sever, comparativ cu ultimele două perioade, iar starea de alertă epidemiologică din cauza gripei se menţine pe teritoriul întregii ţări.



Cazurile extrem de numeroase de gripă şi înmulțirea îngrijorătoare a afecţiunilor respiratorii de sezon au determinat autorităţile sanitare să ia astfel de măsuri. Desigur, bieţii oameni suferinzi încearcă să scape de boală şi de toate simptomele pe care aceasta le aduce la pachet cu tot felul de medicamente. „Am luat, până acum, o grămadă de medicamente, dar abia în două săptămâni am reuşit să mă pun pe picioare. A fost o perioadă foarte grea şi m-am simţit mai rău ca niciodată”, ne-a mărturisit Aurelia P., în vârstă de 53 de ani. Pe Ionel G., gripa l-a luat exact când credea că a scăpat de acest periculos virus. „Nu mă gândeam că o să mă îmbolnăvesc tocmai în ianuarie şi acum regret că nu mi-am făcut vaccinul antigripal ca în anii trecuţi, când nu am avut niciun fel de probleme. Tocmai de aceea, am decis să îl fac acum, pentru că iarna este lungă şi sper să îmi ofere protecţie în lunile ce urmează”, a precizat bărbatul. Problema este că, în majoritatea cabinetelor medicilor de familie, dozele de vaccin au fost epuizate, lucru valabil şi la malul mării.



Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii a decis să dea startul vaccinării împotriva gripei sezoniere în farmacii. La acest moment, foarte greu se mai găseşte vreo fiolă de vaccin în vreun cabinet, acestea epuizându-se.

83.451 de fiole de ser antigripal distribuite medicilor de familie

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, de la începutul lunii septembrie 2022 şi până la începutul lunii ianuarie 2023, au fost distribuite medicilor de familie un număr de 83.451 de fiole de ser antigripal. Şi, da, s-au consumat, în cea mai mare parte.

Aşadar, având în vedere situaţia amintită, s-a hotărât ca vaccinarea să se poată face şi de către farmaciștii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate, în cazul nostru, de către Universitatea „Ovidius”, care a „şcolit” 136 de farmacişti constănţeni. Conform pregătirii actuale, aceştia au dreptul de a imuniza populaţia timp de trei ani, a precizat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, Vasile Rizea.



De precizat că farmaciile care s-au înscris în programul- pilot, autorizate să efectueze vaccinare antigripală, pun la dispoziția pacienților toată infrastructura și expertiza necesară pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Mai mult decât atât, farmaciştii consideră că vaccinarea este mai mult decât binevenită în acest moment, lucru recunoscut şi de Florina Bonifate, secretar general al Colegiului Farmaciștilor din România.



Pe plan local, farmaciile sunt pregătite pentru această nouă sarcină. Se mai aşteaptă doar autorizaţiile necesare. „Nu ştiu câte farmacii a decis ministerul să facă imunizare în Constanţa. Este un lucru foarte bun că se poate face vaccin şi în farmacii, doar că trebuie să le convină şi oamenilor acest lucru, deoarece la medicii de familie îl fac gratuit, iar la noi îl plătesc. Aceasta este diferenţa. Serul nu este oferit gratuit în farmacii, deci cei care doresc să le fie administrat trebuie să îl cumpere înainte. La noi, cursurile au fost organizate de cadre didactice ale Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii «Ovidius». La final, cursanţii au primit diplome, conform cărora pot să vaccineze populaţia timp de trei ani. Noi am pregătit 136 de persoane. Oamenii trebuie să ştie, însă, că nu se pot vaccina în toate farmaciile, ci doar în acele unităţi care au spaţiu suficient şi condiţiile necesare desfăşurării unei astfel de activităţi. Ministerul va decide care sunt farmaciile din judeţul nostru care pot vaccina populaţia”, a declarat Vasile Rizea, pentru „Cuget Liber”.

Prețul unui vaccin antigripal variază între 53 de lei și 65 de lei.



Pagina a fost generata in 0.3717 secunde