Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, redeschis în regim de spitalizare continuă

1514

Articole de la același autor

O vorbă românească spune „lucru bun la nouă luni”. Iată că, la începutul acestei săptămâni, la nouă luni de la dramaticul incendiu (1 octombrie 2021) care izbucnea în secția ATI și curma viața a nouă pacienți, Spitalul Municipal de Boli Infecțioase din Constanța a fost redeschis, parțial, cu doar 19 paturi la una din secțiile de infecțioase adulți.

De fapt, a fost redeschis în urmă cu trei săptămâni, doar pentru spitalizarea de zi, care era localizată la demisolul clădirii.

În cursul zilei de marți, dr. Claudia Cambrea, directorul acestui spital, își exprima speranța ca, în cel mai scurt timp, să fie funcționale și secțiile de la etajele I și II. „În acest moment sunt mult mai puține paturi, dar, dat fiind faptul că aripa lungă a clădirii este nefuncțională și va rămâne așa în perioada următoare, noi suntem mulțumiți că, în sfârșit, putem să venim în sprijinul constănțenilor și al turiștilor, ca să putem asista în regim de spitalizare continuă bolile infecțioase obișnuite sau de sezon. Ne-am gândit să avem doar un singur salon pentru pacienții care necesită spitalizare Covid (adică doar două paturi – n.r.) și să rezervăm celelalte locuri pentru boli infecțioase. Știți că au fost cazuri de hepatită, de meningită care au stat fie în spitalul județean, fie au trebuit să fie transferate în alte secții de infecțioase din județele limitrofe”, a declarat dr. Claudia Cambrea.



Secția recent deschisă este complet echipată cu senzori la incendiu, s-au finalizat lucrările pentru sistemul de ventilație, senzorii de oxigen fiind cuplați la extractoare. În momentul în care vor fi semnalizate depășiri ale valorii admise, se declanșează automat aceste extractoare și, la un interval de câteva secunde, se declanșează și ventilatoarele pentru aport de aer proaspăt. Aceste sisteme sunt speciale pentru secțiile de ATI, dar, dat fiind ceea ce s-a întâmplat anul trecut în octombrie, la care se adaugă faptul că există surse de oxigen în toate saloanele, specialiștii au considerat că este bine să existe acest sistem de ventilație în toate saloanele, după cum a descris același director.

Pe de altă parte, angajații Spitalului Municipal de Boli Infecțioase din Constanța, în mare majoritate, au revenit la serviciu. Conducerea instituției a pus la punct un sistem de rotație, în care nu s-a mai ținut cont pe ce secție lucrează fiecare. „Am convenit și cu sindicatele ca până la jumătatea anului toată lumea să aibă luat concediul de odihnă aferent primelor șase luni din an. Și ne-am rotit când la spitalizare de zi, când la centrul de evaluare, când la centrul de vaccinare, când la compartimentul de imunodeprimați, astfel încât să fie bine pentru toată lumea. Mai avem câteva infirmiere care sunt transferate încă din luna decembrie la Sanatoriul Techirghiol și colegii au spus că le mai pot ține și luna aceasta. Probabil că din luna august vor reveni și ele”, a afirmat dr. Claudia Cambrea.



Viitoarea secție ATI, doar într-un spital modular

În ceea ce privește secția ATI, distrusă în urma incendiului, aceasta se află în conservare, în acea parte urmând să fie demarate lucrări de consolidare a întregii clădiri și abia apoi va putea fi funcțional acel tronson, care este închis nu numai la parter, ci și la etajele I și II.

O viitoare secție ATI se prefigurează în spitalul modular, pentru o perioadă prognozată la 10 ani. Vor mai exista 52 de paturi în acest spital modular, al cărui studiu de fezabilitate s-a finalizat și predat de către spital municipalității și aprobat în ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută. În etapa următoare se va întocmi caietul de sarcini și licitarea lucrării.



Directorul spitalului speră ca în jurul datei de 1 august să fie finalizate toate lucrările și cele 80 de paturi să fie funcționale. În ceea ce privește termenul de finalizare a spitalului modular, depinde de existența unor eventuale contestații. „Dacă lucrurile vor merge fără alte surprize neplăcute, modularul ar trebui să fie gata la sfârșitul acestui an, cu 42 de paturi de boli infecțioase și 10 paturi de terapie intensivă. Iar pacienții gravi, dat fiind că noi avem medici specialiști de terapie intensivă, ei vor putea ajuta până la un anumit punct, adică măștile de CPAT se vor putea utiliza și la noi. Până la momentul de intubație, pacienții pot fi asistați la noi, următorul pas fiind să luăm legătura cu colegii de la Terapie Intensivă să fie transferați acolo”, a detaliat dr. Cambrea.



În contextul în care în ultimele zile numărul pacienților cu Covid este în continuă creștere, sfatul dr. Claudia Cambrea este ca infectații să se prezinte la medic încă din primele zile de la diagnosticare. „Recomandarea este în primele cinci zile de la diagnostic, pentru cei care sunt vaccinați, și în primele șapte zile, pentru cei nevaccinați, să vină la Centrul de evaluare care funcționează în curtea spitalului, ca structură modulară amenajată special în acest sens. Toți cei care se adresează centrului nostru vor primi medicație antivirală, iar noi sperăm ca riscul de a face o formă severă să se diminueze foarte mult. Și implicit riscul de internare. Deocamdată nu avem secție”, a precizat directorul spitalului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4371 secunde