Încet, dar sigur, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța este pregătit pentru pacienţi: "Se va relua linia de gardă"

3758
Încet, dar sigur, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța este pregătit pentru pacienţi:
Încet-încet, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța începe să își reia activitatea și va acorda pe viitor toate serviciile medicale pe care le furniza populației înainte de tragicul incendiu din data de 1 octombrie 2021, în care și-au pierdut viața șapte pacienți.

La acest moment, unitatea sanitară funcționează cu partea de spitalizare de zi și a deschis, din data de 23 mai, un centru de vaccinare, unde în prima săptămână s-au imunizat în jur de 65 pacienți pe zi, iar în a doua săptămână, cam 40 pe zi. Pentru că populația de la malul mării, dar și turiștii, acum, în plin sezon estival, au nevoie de asistență medicală de specialitate, conducerea instituției are în vedere deschiderea, în cel mai scurt timp posibil, a unei secții de spitalizare continuă.

„Deocamdată, depindem de niște tablouri electrice, care sperăm să ajungă în zilele următoare. Ca urmare, ar putea fi funcționale paturi de spitalizare continuă, 19 sau 23. Deci, se reia activitatea 24 de ore din 24 la nivelul spitalului, lucru care ne va ajuta foarte mult, în condiţiile în care va fi deschis non- stop. Mai mult decât atât, se va relua linia de gardă, iar pacienţii cu Clostridium, cu stare alterată, cu hepatite acute, cu scarlatină și alte boli infecţioase se vor putea interna și primi tratament de specialitate. Nu putem funcţiona, momentan, cu toate secţiile, dar ne dorim să putem deschide 85 de paturi până la final de iulie! Într-o primă etapă, însă, vorbim doar de circa 20 de paturi”, a declarat directorul SCBI, dr. Claudia Cambrea.

Managerul a precizat că de mare ajutor le este şi compartimentul pentru pacienții imunodeprimați din Medeea, unde există 25 de paturi de spitalizare continuă. Apoi, este varianta de spital modular, aflat, la acest moment, în stadiu de studiu de fezabilitate, unde, și acolo, vor mai câștiga 42 de paturi de spitalizare continuă de boli infecțioase și zece paturi de terapie intensivă. Deci, practic, abia la acel moment, compartimentul de terapie intensivă va putea fi funcțional. În ceea ce priveşte clădirea actuală, aceasta este sigilată până la jumătatea aripii lungi. Partea din spate, cu tot ce înseamnă terapie intensivă, este sigilată și acolo vor începe lucrările de consolidare, care vor fi extrem de complexe și unde va trebui făcută, inclusiv, izolarea demisolului, pentru că sunt infiltrații. În partea din spate se va monta și o scară metalică de evacuare. Aşadar, şi în această zonă vor avea loc o serie de lucrări de anvergură, care vor dura destul de mult, dar, pe măsură ce se va termina acel tronson, practic, activitatea se va putea muta în acel sector și se pot

continua lucrările în partea cealaltă a clădirii.

Pe scurt, până la sfârșitul anului, compartimentul de ATI, atât de necesar într-o unitate sanitară, va funcționa în spitalul modular. Tot în acest spațiu vor avea și un compartiment de imagistică medicală, spitalul neavând niciodată un astfel de compartiment. Totodată, se are în vedere crearea unui ambulatoriu de specialitate, care să eficientizeze și activitatea imagisticii, pe lângă faptul că va fi foarte util bolnavilor internați. Aşa că locuitorii judeţului Constanţa trebuie să mai aibă puţină răbdare, deoarece pentru ca lucrurile să iasă bine este nevoie de timp.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3661 secunde