Eugen Neagoe a făcut anunțul în privința lui Nicușor Bancu, accidentat la finalul anului trecut

156
Eugen Neagoe a făcut anunțul în privința lui Nicușor Bancu, accidentat la finalul anului trecut - bancu-1685271884.jpg

Articole de la același autor

În luna noiembrie a anului trecut, Nicușor Bancu (30 de ani), căpitanul Universității Craiova, a ieșit accidentat în repriza secundă a duelului cu Rapid, încheiat 2-2, din etapa cu numărul 18 a SuperLigii.

Fotbalistul a acuzat dureri în zona genunchiului și ulterior a fost operat, astfel că a lipsit în restul sezonului pentru Universitatea Craiova. Acum însă, Bancu este recuperat, iar antrenorul Eugen Neagoe a făcut un anunț important înaintea meciului cu Sepsi, programat luni, de la ora 21:00, pe Digi Sport 2.

La conferința de presă dinaintea partidei cu Sepsi, Eugen Neagoe a dezvăluit că se va putea baza pe Nicușor Bancu. Interesant este că fundașul Universității Craiova nu a apucat să evolueze până acum sub comanda noului tehnician, care a sosit la echipă la începutul acestui an.

„Ca o noutate, din lotul nostru de mâine va face parte și Nicușor Bancu, după o perioadă destul de lungă. Ne-a lipsit!”, a declarat Neagoe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7843 secunde