Papa Francisc a împlinit 87 de ani

1991
Papa Francisc a împlinit 87 de ani - 21f8c84f6153772988-1702819438.jpg
Papa Francisc a împlinit duminică 87 de ani, marcând acest eveniment alături de aproximativ 200 de familii în cadrul petrecerii anuale ocazionate de ziua sa de naştere, organizată la Vatican de Dispensarul de Pediatrie Santa Marta, ce oferă sprijin mamelor şi copiilor aflaţi în dificultate, transmite agenţia italiană de presă ANSA.


Conform tradiţiei stabilite încă de la prima aniversare de la Vatican a zilei de naştere a papei Francisc, în 2013, evenimentul festiv a inclus momente artistice susţinute de copii şi un scurt spectacol de circ urmat de o gustare şi de servirea unui tort, înainte de rugăciunea şi binecuvântarea Angelus.


"Vă transmit, în numele meu şi al tuturor italienilor, cele mai sincere şi afectuoase urări pentru bunăstarea voastră şi continuarea fructuoasă a Magisteriului", a declarat preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, în mesajul său adresat papei.


"Într-o lume în care, din nefericire, noi rivalităţi se adaugă conflictelor niciodată latente, activitatea voastră pastorală neîncetată continuă să le reamintească tuturor necesitatea de a clădi soluţii care să restabilească pacea, punând persoana - cu demnitatea sa inalienabilă - în centrul acţiunii comunităţii internaţionale", a adăugat şeful statului.


Papa Francisc a primit, de asemenea, urări din partea premierului Giorgia Meloni, ai reprezentanţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, vicepremierului şi ministrului de Externe, Antonio Tajani, preşedinţiei Conferinţei Episcopale Italiene şi Episcopiei Romei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 4.9005 secunde