Un nou eşec în discuţiile dintre Serbia şi Kosovo, mediate de Bruxelles

167
Un nou eşec în discuţiile dintre Serbia şi Kosovo, mediate de Bruxelles - 1-1698390484.jpg

Articole de la același autor

Liderii europeni au eşuat să îi convingă pe prim-ministrul kosovar Albin Kurti şi pe preşedintele sârb Aleksandr Vucic să ajungă la un acord pentru a aplana tensiunile între cei doi vecini, a anunţat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, informează agenţia AFP.

A fost pusă pe masă o propunere cu privire la înfiinţarea unei asociaţii de municipalităţi sârbe în nordul Kosovo, cerută de Belgrad. Partea kosovară cere înainte de orice discuţie recunoaşterea independenţei Kosovo de către Serbia.

„Din nefericire, părţile nu erau gata să ajungă la o înţelegere”, şi-a exprimat regretul Josep Borrell. „Condiţiile puse de fiecare parte erau inacceptabile pentru cealaltă. Suntem foarte preocupaţi de impasul din procesul de normalizare dintre Kosovo şi Serbia”, a mai comentat Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe.

Sârbii şi kosovarii se acuză reciproc de eşuarea discuţiilor.

„În pofida ofertei generoase a prim-ministrului Kurti, preşedintele sârb Vucic a refuzat să semneze un acord cu Kosovo”, au anunţat serviciile liderului kosovar.

„Sunt gata să semnez tot ce doriţi, exceptând prezenţa Kosovo la ONU şi problema independenţei Kosovo”, a declarat la rândul său Aleksandar Vucic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9788 secunde