Lecții autentice de cultură și civilizație americană pentru elevii Liceului "George Călinescu"

1157
1
Lecții autentice de cultură și civilizație americană pentru elevii Liceului

Articole de la același autor

Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța a desfășurat pe toată durata anului şcolar, o mulţime de activități educative, în parteneriat cu American Corner și Facultatea de Studii Americane din cadrul Universității „Ovidius”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, în cadrul acestui parteneriat, profesorii de limba engleză și elevii claselor a XI-a și a XII-a de engleză bilingv au găzduit-o zilele trecute, pe Teneisha Ellis, bursieră de origine americană, în prezent studentă doctorandă în cadrul Univeristății Abertay din Scoția.

Coordonatorul acestei activități, prof. dr. Iuliana Dode, care la rândul său este absolvent al Facultății de Studii Americane și beneficiar al mai multor burse în acest domeniu, a implicat elevii claselor a XI-a A, a XI-a B, a XII-a A și a XII-a B la prezentarea interactivă „African American History: Film, Politics and Civil Rights”. Aceasta a fost susținută de oaspetele din Statele Unite. La organizare au contribuit și profesorii de limba engleză ai claselor participante, respectiv prof. Camelia Dochie, prof. Daniela Enache, prof. Luminița Dragomir, prof. Daniela Stoian, prof. Ramona Banias și prof. Monica Niciporuc.

Cu această ocazie, Teneisha Ellis a împărtășit atât experiențe personale, cât și aspecte culturale și sociale ale comunității afro-americane, raportându-se la Războiul Civil American, la plantația Ellis, dar și la personalități precum Harriet Tubman, Rosa Parks, Shirley Chrisholm și Martin Luther King Jr. De asemenea, aceasta a adus în discuție imaginea femeilor de origine afro-americană, așa cum este reprezentată în filme precum Gone with the Wind (1939), Hidden Figures (2016) și Black Panther: Wakanda Forever (2022). Elevii călinescieni s-au arătat extrem de încântați de prezentare, ei contribuind cu întrebări și observații relevante, ce au întărit caracterul inedit și eficiența acestui eveniment.

„Aceste activități sunt de o importanță majoră în perceperea unor elemente culturale de către elevi. Interacțiunea cu un cetățean nativ al Statelor Unite a sporit motivația elevilor de a participa activ la discuțiile specifice temei alese. O parte dintre cei prezenți la eveniment au asistat și la prezentarea «Thanksgiving: New Ways of Approaching Gratitude», susținută tot de doamna Ellis în urmă cu câteva săptămâni. Vom continua să organizăm și să participăm la activități cu un impact cultural similar, deoarece acestea reprezintă oportunități uriașe pentru dezvoltarea competențelor culturale și sociale ale elevilor noștri”, a declarat prof. Iuliana Dode, directorul adjunct al liceului. 

Comentează știrea

Tot Ei
11 decembrie 2022
Erorile neamului vanzator

PUPINDOSIREA se vede la urmașii ciocanarilor "titrati"!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4655 secunde