Muntenegru, o țară peste așteptările celui care o vizitează prima dată

7097
Dacă ești energic și îți dorești o vacanță mai activă, dacă vrei mare și munte la un loc, Muntenegru e locul potrivit! O țară mică, una dintre succesoarele fostei Iugoslavii, cu o populație de numai 600.000 de locuitori.

Un circuit cu mașina spre Muntenegru, în Peninsula Balcanică, îți poate rămâne pentru totdeauna în amintire, în principal, pentru peisajele frumoase pe care nu ai cum să le vezi dacă alegi să pleci cu avionul. Desigur, poate fi cumva mai obositor pentru cei care sunt obișnuiți să aleagă o singură destinație și atunci preferă să zboare în localitatea respectivă, însă frumusețea naturii pe care o întâlnești pe drum atunci când alegi să pleci cu mașina este mult mai spectaculoasă.

Trasee fascinante cu peisaje montane spectaculoase, plaje idilice cu apă cristalină și orașe pitorești ce îmbină istoria și cultura autentică, toate le poți admira într-un astfel de circuit.



Traseul spre Muntenegru a început la ora 6.00 din București spre Craiova. După ce am trecut frontiera pe la Porțile de Fier II, am continuat drumul spre orașul Niș din Serbia, unde am ajuns spre seară. A urmat un tur pietonal prin Piața Regele Milan și am intrat în fortăreață prin poarta Stambol spre Moscheea Bali Beg, după care am servit cina la una dintre terasele locului.

Dimineața am pornit spre Muntenegru, iar seara am ajuns la Budva, principalul oraș turistic al țării, unde ne-am cazat pentru următoarele patru zile. Situată în sudul Republicii Muntenegru, Budva este cel mai important punct turistic al acestei țărișoare. Riviera Budva se întinde pe aproape 21 de kilometri de la Trsteno la Buljarica, cu cele 17 plaje ce împrejmuiesc stațiunea de la Marea Adriatică. Zona de coastă a orașului este una dintre cele mai frumoase și apreciate zone de țărm ale Europei. Apele calzi și limpezi, nisipul auriu, țărmul dantelat și munții ce se înalță deasupra mării asigură o atmosferă unică, pe care nu trebuie să o ratați. În centrul vechi al Budvei am descoperit monumente istorice precum: Bisericile Sfântul Trojica, Sfântul Ivan, Sfânta Bogorodica și Sfânta Sava, cea din urmă datând din 1143, dar și renumita Balerină din Budva. Portul cu diverse ambarcațiuni te invită la o croazieră pe mare, terasele la mâncăruri savuroase, iar magazinele din zonă îți fac cu ochiul să le treci pragul. Iar dacă ai suficienți euro (moneda națională) pe card, le poți face pe toate!



La Budva te poți bronza frumos chiar și în luna octombrie, temperatura în aer fiind de 30 de grade. Pe de altă parte, deoarece distanțele între localități sunt mici, de aici se pot face diverse excursii.

În una dintre zile, am făcut o vizită la Cetinje, capitala istorică a țării, unde ne-am plimbat prin zona de promenadă a orașului, animată de artiști, terase cochete și cafenele moderne.



Mănăstirea Ostrog, cel mai vizitat loc de pelerinaj ordodox din Balcani


Am admirat reședința prezidențială, apoi ne-am continuat excursia spre mănăstirea Ostrog, cel mai vizitat loc de pelerinaj ordodox din Balcani. A fost ctitorită de către Ierarhul Vasile, Mitropolit de Zahumlje și Herzegovina, în secolul XVII, ale cărui Sfinte Moaște se și află în peștera din interior. Mănăstirea Ostrog se mai numește și mănăstirea dintre nori, fiind amplasată la 2.000 m altitudine, iar din depărtare pare ca un tablou pictat pe stâncă. Drumul până la mănăstire e foarte palpitant, se urcă pe un drum îngust cu serpentine foarte strânse, fără parapeți de protecție. Dar adrenalina face toți banii deoarece, atunci când ajungi sus, ai parte de o priveliște fabuloasă.



Au urmat Podgorica, actuala capitală a țării, și mănăstirea Rezevici, cea mai veche mănăstire ortodoxă din Muntenegru, inclusă în prezent în patrimoniul mondial UNESCO.

Și cum spuneam despre excursii, dacă ai ajuns la Budva nu ai cum să ratezi o deplasare la Kotor, care se află la numai 20 de kilometri. Cuibărit în golful ce poartă același nume, orașul medieval e de neratat! În orașul vechi vei găsi majoritatea atracțiilor. Stari Grad este înconjurat de un zid construit în timpul stăpânirii regiunii de către venețieni, iar accesul se face pe una dintre cele trei porți. După ce ai intrat, te poți aventura în labirintul de străzi pietruite și să descoperi rând pe rând biserici, palate, clădiri cu arhitectură medievală, să poposești în piețe pentru a descoperi locuri încărcate de istorie și să iei masa la una dintre terase. De departe, cea mai frumoasă priveliște asupra golfului o ai în timp ce urci spre Castelul San Giovanni, iar ca să ajungi în vârf trebuie să urci pe o scară șerpuită peste 1.000 de trepte pietruite. La coborâre poți să mănânci la Pizzeria Pronto și nu vei regreta. De remarcat că în fiecare an, în perioada 6-8 august, Kotor găzduiește Carnavalul Verii, inspirat din carnavalul venețian din februarie.

Dubrovnik, orașul din Croația înscris în patrimoniul UNESCO

Și dacă ai ajuns în Muntenegru, iar timpul îți permite, poți da o fugă în țara vecină, în Croația, la Dubrovnik. Orașul este considerat “Perla Adriaticii” și este înscris în patrimoniul UNESCO, fiind ales ca platou de filmare pentru Urzeala Tronurilor. Aici se pot admira fortificațiile orașului, Palatul Rectorului și Palatul Sponza, Biserica Franciscană cu faimoasa farmacie din sec. XIV și Turnul Orologiului, dar și Catedrala din Dubrovnik, o impresionantă basilică barocă, a cărei construcție a fost finanțată de regele Richard Inimă de Leu. În cetate se pot face diverse cumpărături sau se poate savura o cafea la una din terasele sale pitorești.



După toate aceste zile cu mare, soare și distracție, am părăsit frumoasele țărmuri ale Muntenegrului și ne-am îndreptat spre spectaculosul canion Tara, unul dintre cele mai lungi defilee din Europa. Un loc pe care mulți îl așteaptă cu nerăbdare deoarece aici puteți zbura cu tiroliana peste canion. O experiență absolut fabuloasă la Zip Line Tara, care, în schimbul a 30 de euro, te face să te simți că ai atins cerul cu mâna.

Călătoria a continuat spre Belgrad, capitala Serbiei, unde ne-am cazat pentru o noapte, nu înainte de a lua la pas centrul capitalei cu monumentele orașului: Parlamentul, Citadela Kalemegdan, artera pietonală Kneaz Mihaljov și pitorescul cartier Skaralija, supranumit Montmartre-ul sârbesc, după care a urmat întoarcerea în țară. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4454 secunde