S-a completat organigrama inspectorilor numiți fără concurs din IŞJ Constanța
Articole de la același autor
Până joi, 26 mai, seara, când de la Ministerul Educației a fost transmisă Inspectoratului Școlar Județean Constanța numirea celui de-al doilea inspector școlar general adjunct, în persoana prof. Daniela Stan.
„Numiri într-o modalitate ipocrită”
Și pe la Constanța se vehiculau niște nume din PSD, dar, cel puțin deocamdată, echipa actualului „general” Sorin Mihai a trecut de vizita corpului de control din cadrul Ministerului Educației (n-am aflat cât de bine, încă) și „turează motoarele” într-un calendar extrem de încărcat de evenimente, cum ar fi înscrierile preșcolarilor și cele de la clasa pregătitoare, gradații de merit, mobilități, examene naționale.
Comentează știrea
Din echipa “managerială” care a speriat judetul a lui Mihai: Faliboga/Cabrancea/Manolache s-a cam ales praful. In aceste conditii, Doamnei Stan ii va veni ingrata misiune de a aduna cioburile sparte de team-ul sus-mentionat!
De acord cu cel de sus! Mi se pare de mare curaj decizia Danielei Stan de a face parte dintr-o echipa macinata de incompetenta si coruptie! Ar fi trebuit sa cumpaneasca mai bine!
Coruptie, ipocrizie, impostura si in fosta echipa Miu Petrica/Dragomir Anca, doi inspectori condusi de aroganta, narcisism, lacomie, minciuna si multa prostie (Si Miu si Dragomir controlau prin vanarea greselilor). Parca nimic nou in ISJ Constanta. Un hățiș de experiențe Unora li se da puterea ca sa fie testati. Nu putem pacali niciodata creierul indiferent cine se perinda prin functii. Nimic nou: in echipa Sorin Mihai se cere mita 5000 euro ptr transfer elevi, in echipa Miu/Dragomir, Miu Petrica isi da colega de cancelarie in judecata sa-i ceara 40.000 euro daune materiale (dar n-a tinut minciuna la proces, intelegem ca s-a fript Miu). Fiecare incearca sa-si satisfaca lacomia, orgoliul, functie de nivelul rautatii sale nascute din prostie, inferioritate si frustrare.
Cred ca sunteti naivi daca nu realizati ca Stan-ipocrita a fost numita cu girul PSD Consranta. Drumul a fost urmatorul: Irinela Nicolae (alta ipocrita) a duce pe Stan la, Dumitrache PSD pentru ca acesta sa fie de acord cu numirea ipocritei Stan, cea care pana nu demult porcaia PSD. Dumitrache este de acord, este de acord si porcul Stroe care mai are inca o data ocazia sa pupe poala popii din varf, ca doar Stan e unsa de popa cel corupt, si uite asa, o adunatura de corupti pun la varf o alta corupta ipocrita pentru care psd era cah pana nu demult. Si, da, doamna de religie, una care nu merge la ore (oare dl Nicoara stie?), doar juma de norma in isj, fara vreo realizare in viata profesionala a ajuns scroafa din copac cu girul PSD Consranta. Legat de cioburi, de imagine, sa nu ne facem iluzii. Ea e ciobul care ii strangea spaga lui Popescu, deci este de a lor. Spor!
Oooo, dar se stie oare ca doamna aceasta, prof de religie este monumentul coruptiei si al preacurviei? Se intreaba cineva de ce il cheama pe ultimul copil Vali, xa pe amantul etern al individei, finul familiei? Multi stiu, putini vorbesc. Prietena prof de religie Mirela stie oare de ce acelasi Vali s-a despărtit de ea? Din acelasi mitiv al preacurviei doamnei de la isj pe care o rodea în invidia. Doamna care ar trebui sa fie un model de moralitate este exact invers. Nu exista prieten de pe langa nenorocita pe care sa nu il fi barfit sau sapat: Dragomir (toata Constanta stia de aventura ei cu Popescu inca de acum 8 ani, de la... Stan), Alina Lungu - Chiriac (nu s-a lasat pana nu a zburat-o din ISJ, cu Popescu), Mirela Stedan pe care a despartit-o de partener, Iordan ISJ Istorie despre care vorbea peste tot cactraieste cu unul de la, RAJA insurat, Irinela si Manolache pe care le facea proaste si perverse, Bercaru pe care avtocat-o si a mancat-o si a fraierit-o pe unde a putut, Cernaianu despre care se plangea ca nu i-a dat dreptul la timp, proprii frati si cumnati pe care ii barfeste pe unde o tine gura. Si lista poate continua la nesfarsit. Cam acesta este noul inspector scolar general adjunct, o parvenita scroafa in copac, cum spunea cineva mai sus. Sa ne traiasxa! Bravo, PSD Constanta! Delicitari, domnule Ministru!
E un trend colectiv, indiferent ca inspectorii sunt din psd, pnl. Cu siguranta Nicoara stie ca Stan Daniela nu-si face orele de religie la fel cum si Miu Petrica (insp general), era inteles cu directoarea Martinas Lidia ca fiecare dintre ei sa aiba in afara de norma intreaga de insp si director, si o norma si jumatate ca profesor la clasa. Nu reusea Miu Petrica nici sa semneze condica de prezenta ptentru ca orele erau neefectuate dar platite. Dupa ce sindicalistele Codrea si Olteanu i-au facut sesizare la ITM secretarei de la liceu, Izabel Musat, a trebuit ca aceasta sa-i duca condica lui Miu la sediul ISJ ca sa semneze, ca impostorul nici n-avea cand sa mai treaca pe la scoala (8h/zi ca insp. gen. plus 8-10h/zi ca prof. cu o norma jum.). Este trist si grav ca Miu si Martinas au facut presiuni asupra secretarei care a decedat la inceputul acestei luni, fiind supusa presiunii de catre Miu, Martinas si sindicat sa munceasca peste program, fiind chemata periodic si hartuita in consiliile de administratie, sanctionata in repetate randuri cerandu-i-se sa-si dea demisia din liceu, sa scrie declaratii false dictate de Miu. Desi secretara a sesizat comportamentul abuziv al acestoara, ISJ i-a raspuns ca trebuie sa se adreseze consiliului de administratie al liceului, adica tot lui Miu. Aceasta putere de a controla lucrurile au dat posibilitatea lui Martinas si lui Miu (care afirma ca "daca exista 1,2 in liceu care nu e cu noi trebuie anihilat"), s-o bage in pamant la propriu pe secretara. Rautatea a devenit un trend colectiv care are consecinte nefaste din cauza abuzurilor si a indiferentei. Este important sa fim atenti la oamenii impostori carora le dam putere prin numirile in functii care isi exercita controlul in propriul interes calcand pe cadavre, la propriu, asa cum a facut-o Miu, Martinas si altii in Liceul Virgil Madgearu, provocandu-i moartea in urma stresului aplicat continuu. ISJ Cta a mai avut un caz asemanator cand in timpul unei consfatuiri in wc-ul de la demisolul institutiei, a decedat un director al unei scoli din Mangalia. Dna Stan Daniela poate ca e religioasa dar nu a aratat pana acum ca poate avea si o incarcatura teologica, de fapt a afisat contrariul: ipocrizie si aroganta. Intelepciunea dumnezeiasca e plina de lumina, ori pana in prezent unii cu putere de decizie au fost smintiti de zona intunecata prin reactiile lor pline de lacomie care mai produc si moartea unor oameni nevinovati. Noi nu avem inca mecanismele sociale prin care sa protejam aceste lucruri si lasam niste comportamente demonice sa-si arate nebunia.