Ministrul Economiei dă vina pe asociatul olandez, pentru nerespectarea Legii contabilității de către Damen Shipyards Mangalia

14836

Articole recomandate

În articolul „Legea contabilității este facultativă pentru Damen Shipyards Mangalia?”, publicat în ediția din data de 17 ianuarie 2024 a cotidianului „Cuget Liber”, am prezentat cazul acestei entități economice care sfidează prevederile legale.

Compania la care statul român este acționar majoritar, deținând controlul cu 51% din acțiuni, nu a raportat la Fisc, nici până la această dată, rezultatele financiare pe anul 2022.

Răspunzând solicitării mele, ANAF mi-a comunicat, pe 16 ianuarie 2024, că Damen Shipyards Mangalia „nu a depus situațiile financiare anuale”, acesta fiind motivul pentru care rezultatele obținute în anul 2022 nu au fost făcute publice pe site-ul instituției.

Drept urmare, pentru a clarifica situația m-am adresat Ministerului Economiei, solicitându-i să-mi răspundă la următoarele întrebări:

1. De ce această companie, în care statul român, prin Ministerul Economiei, respectiv Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, deține pachetul de 51% din acțiuni, nu respectă Legea contabilității, în sensul de a depune bilanțul financiar pe anul 2022 la ANAF?

2. Ce măsuri a luat sau va lua pentru ca Damen Shipyards Mangalia să intre în legalitate?

3. De ce Ministerul Economiei, în calitate de acționar majoritar în numele statului român, nu ia măsuri ca societatea comercială Damen Shipyards Mangalia să manifeste aceeași transparență ca și celelalte societăți comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat, în sensul de a avea un site în limba română, cu informații de interes public?


Pe data de 21 februarie 2024, cabinetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, sub semnătura ministrului Ștefan-Radu Oprea, mi-a transmis următorul răspuns:

„Reprezentantul societății Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, în adunarea generală ordinară a acționarilor, a solicitat directoratului Damen Shipyards Mangalia SA să se conformeze dispozițiilor legale în vigoare și să înainteze situațiile financiare aferente anului 2022 spre avizare și aprobare.

În conformitate cu prevederile contractului de asociere din 9.11.2018, managementul societății Damen Shipyards Mangalia SA este asigurat de Damen Holding BV până cel puțin la data de 9.11.2026. Având în vedere aceste aspecte, orice obligații ale societății, inclusiv cele privind transparența, trebuie analizate din perspectiva celor menționate anterior.”

Răspunsul ministrului Ștefan-Radu Oprea este uluitor. El afirmă că întreaga vină pentru încălcarea legilor țării îi revine directoratului companiei, deținut de olandezi care, iată, nici până în februarie 2024 nu au avizat și raportat situațiile financiare aferente anului 2022. Totodată, el recunoaște că statul român, în calitate de acționar majoritar, este neputincios în fața partenerului Damen Holding BV, căruia i-a încredințat managementul companiei Damen Shipyards Mangalia SA, în baza contractului de asociere. Altfel spus, olandezii se comportă de parcă ar fi stat în stat.

Situația de la Damen Shipyards Mangalia SA este surprinzătoare. Spre comparație, Damen Shipyards Galaţi, șantier naval la care grupul olandez deține controlul, și-a îndeplinit obligațiile legale la timp și a depus la ANAF bilanțul financiar-contabil pe anul 2022.

Oare de ce olandezii au o abordare atât de diferită a managementului celor două șantiere navale din România? Nu cumva explicația se găsește în dedesubturile înțelegerii prin care Damen Holding BV i-a cedat statului român 2% din pachetul de 51% de acțiuni, pe care îl achiziționase de la gigantul sud-coreean Daewoo, la șantierul din Mangalia? Nu cumva diferența de abordare dintre cei doi acționari - statul român și grupul olandez – are legătură cu eșuarea afacerii „corveta multifuncțională”?

Cel ce are obligația să facă lumină în această afacere tenebroasă este chiar Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Statul român nu are dreptul să-i tolereze niciunui investitor străin încălcarea legilor țării și a obligațiilor contractuale.

Ion TIȚA-CĂLIN



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0848 secunde