Economie

Ultima știre adaugată : Vineri, 26 Aprilie 2024.


04 Aprilie 2009
Pe data de 1 aprilie 2009, o ambarcațiune suspectă a încercat să se apropie de cargoul norvegian Sigloo Tor, care naviga la sud de Yemen. Echipajul a observat-o la timp și a alertat flotila de război a Uniunii Europene, care patrulează în zona Golful ...
03 Aprilie 2009
Inflația a crescut cu 5,3% în Rusia, de la 1 ianuarie până la 30 martie 2009. Banca centrală a estimat că aceasta va fi de 13% la finele anului.
03 Aprilie 2009
Pentru măsura privind instalarea tinerilor fermieri, din cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse 432 de proiecte, în valoare de peste 8,7 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii. S ...
03 Aprilie 2009
Programul "Înscrieri timpurii" a ajuns la final și rezultatele sunt peste așteptările Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului - Litoral. În total s-au vândut peste 12.000 de pachete turistice, iar valoarea vânzărilor se ridică la 12 mi ...
03 Aprilie 2009
Protecția mediului preocupă tot mai multe companii din România. Oamenii de afaceri își îndreaptă atenția asupra surselor de poluare. Cei 3 R (recuperare, reciclare, refolosire), despre care se vorbea atât de mult prin anii ´80, au revenit în actuali ...
03 Aprilie 2009
În primăvara anului 2008, un tânăr navigator român, a cărui navă se afla într-un șantier naval din Nigeria, s-a îmbolnăvit de malarie. Era cazat la un hotel. A crezut că e vorba de o afecțiune banală și nu s-a tratat. Nimeni dintre cei din jur nu i- ...
02 Aprilie 2009
Capitalizare 1.Piața reglementată (Bursa de Valori București): - Lei: 39.806.633.377; - Euro: 9.404.104.368; - USD: 12.420.941.518. 2. Piața RASDAQ: - Lei: 11.787.909.850; - Euro: 2.784.830.695; - USD: 3.678.204.521. Indici bursieri -BE ...
02 Aprilie 2009
Rata anuală a inflației din cele 16 state membre care formează zona euro s-a înjumătățit în martie, fiind estimată la 0,6%, față de 1,2% în februarie, potrivit datelor publicate de Eurostat. În ianuarie, inflația anuală a zonei euro fusese 1,1%, cob ...
02 Aprilie 2009
"Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering" (DSME), al treilea mare șantier naval al lumii, și-a consolidat poziția pe piața super-containerelor, printr-o nouă realizare. Este vorba de nava portcontainer de 14.000 TEU "MSC Danit", un colos de 365,5 me ...
02 Aprilie 2009
Programul Rabla ar putea fi deschis și persoanelor juridice, a anunțat ieri ministrul Nicolae Nemirschi. "Sunt convins că între cele 130.000 de microîntreprinderi înregistrate în România nu există una care să nu aibă mașină pe firmă", a declarat Nem ...
02 Aprilie 2009
De la 1 mai, companiile din UE vor plăti doar 1.050 euro pentru înregistrarea unei mărci comunitare, față de 1.750 euro în prezent, potrivit unei decizii a Comisiei Europene. De asemenea, cererile depuse pe internet, la Oficiul pentru Armo-nizare în ...
02 Aprilie 2009
Nu doar Guvernul României reușește să atragă împrumuturi externe, ci și companiile private. Petrom a informat investitorii de pe piața de capital că va semna contractul pentru un credit corporativ nesecurizat, de până la 300 de milioane de euro, prin ...
02 Aprilie 2009
În urma a 190 de controale efectuate de Direcția Sanitară - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, în perioada 23 - 29 martie 2009, au fost confiscate la limita termenului de valabilitate și retrase de la vânzare 1.259 kg de carne și p ...
Cuget Liber
02 Aprilie 2009
Economiștii estimează că Banca Centrală Europeană (BCE) va reduce astăzi dobânda cheie la un minim record de 1%, intensificându-și astfel eforturile de a direcționa fondurile băncilor către companiile și persoanele fizice din Uniunea Europeană, potri ...
02 Aprilie 2009
Evenimentul "number one" al acestei zile, la Constanța, este inaugurarea celui de-al 21-lea magazin al Diviziei "real,- Hypermarket". Investiția de aproximativ 21,5 milioane de euro sfidează criza, contribuind nu doar la relansarea concurenței pe pia ...
Cuget Liber
01 Aprilie 2009
Compania de brokeraj bancar KIWI Finance a introdus în portofoliu două noi servicii pentru mediul de afaceri. Mai exact, este vorba despre două departa-mente specializate în consul-tanță pentru finanțările contrac-tate de IMM-uri și consiliere juridi ...
Cuget Liber
01 Aprilie 2009
Premierul britanic Gordon Brown a prezentat cinci teste pe care liderii G20 vor trebui să le treacă, la summitul de mâine. Primul test este de a asigura o "sporire adecvată a resurselor" unor instituții precum Banca Mondială sau FMI, pentru ca acest ...
01 Aprilie 2009
V-ați întrebat vreodată cum ar reacționa personajele de film dacă ar trece printr-o criză economică? Ar vinde Forrest Gump crevetele mai ieftin? Ar călători Jason Bourne mai puțin, pentru că s-au scumpit biletele de tren și s-au devalorizat francii e ...
01 Aprilie 2009
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a primit, în mai puțin de o lună de la demararea campaniei de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață aferente acestui an, 383.865 de astfel de solicitări, a anun ...
01 Aprilie 2009
În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară Constanța, s-au constatat nereguli cu privire la activitatea a trei societăți comerciale, se anunță într-un comunicat de presă. Astfel, societatea SC Loenermark SRL Poarta Albă a adus un prejudici ...
Pagina a fost generata in 1.1788 secunde