O lacună legislativă, de vină pentru absența drugtestului înainte de accidentul mortal de la 2 Mai. "Trebuie dotate autospecialele!"

3374

Articole de la același autor

Faptul că polițiștii de la Vama Veche nu au avut drugtest pentru testarea șoferului bucureștean drogat care a provocat accidentul mortal de la 2 Mai este din vina... legislației. Sindicalistul Vasile Zelca a subliniat că, potrivit legislației, aceste dispozitive nu pot fi predate de la un polițist la altul, așa cum ar putea crede toată lumea.

O amplă anchetă vizează, zilele acestea, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, de la cei mai tineri agenți până la șefii instituției, în urma accidentului mortal îngrozitor care a avut loc sâmbătă dimineață, 19 august, pe șoseaua dintre 2 Mai și Vama Veche. Așa cum a reieșit și din declarațiile chestorului Adrian Constantin Glugă, inspectorul șef al IPJ Constanța, înainte de accident, șoferul responsabil a fost oprit de două ori de echipajele aflate pe drumurile județului, dar în niciuna dintre împrejurări nu au fost luate măsurile de natură să-l oprească pe tânăr să se mai urce la volan. Ancheta urmează să stabilească dacă într-adevăr polițiștii nu aveau la îndemână procedurile legale pentru a lua măsura de

a-l opri cumva să mai conducă sau pur și simplu... au fost incompetenți.

„Nu mai dotați polițiștii cu drugteste sau etiloteste, dotați autospecialele”

Un aspect discutat îndelung în ultimele zile este faptul că echipajul de ordine publică ce l-a tras pe dreapta pe Matei Vlad P., cu câteva ore înainte de accidentul mortal nu era dotat cu drugtest, iar pentru realizarea etilotestului a trebuit să meargă la secție, unde a venit de acasă și un ofițer. Constănțeanul Vasile Zelca, liderul Federației Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual, a afirmat că absența respectivului dispozitiv este din vina legislației.

„Ancheta Corpului de Control urmează să lămurească aspecte precum dacă agenții au solicitat sau nu RCA, rovinietă sau alte acte. Pe de altă parte, s-a constatat că în mașină erau medicamente, ulterior a apărut informația în presă că era și o rețetă pentru acestea. Țigara artizanală, a fost asumată de unul dintre pasageri. Toate aceste aspecte urmează să fie investigate de Corpul de Control, eu mă bucur că ministrul nu s-a antepronunțat cu privire la vinovăție.

Cât privește drugtestul, de multe ori am spus: nu mai dotați polițiștii cu teste antidrog sau etiloteste, dotați autospeciala de poliție. Pentru că dacă polițistul este în concediu, cum a fost la Mangalia, tot pe inventarul lui este dispozitivul, nu îl poate transmite colegilor. Nu se dă de la un polițist la altul, el îl ține, el îl folosește, el răspunde pentru el.

Dar pe de altă parte, este o problemă și dacă drugtestele și etilotestele sunt date pe autospeciale, căci aici ajungem la deficitul de personal. Nu avem suficienți polițiști astfel încât să fie predată autospeciala de la o tură la alta”, a afirmat Vasile Zelca.

Prelevarea de probe biologice, obligatorie doar în anumite condiții

La rândul său, Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, a făcut precizări cu privire la prevederile legale privind recoltarea de probe de sânge. Anume, acestea nu pot fi realizate în orice condiții. „Referitor la varianta recoltării probelor de sânge la o unitate medicală, trebuie precizat că, în situația de față, testarea cu aparatul etilotest a fost zero. Obligativitatea prelevării de probe biologice se rezumă la situația în care șoferii sunt implicați în accidente rutiere cu victime. În momentul în care se găsesc droguri în mașină, sigur, vorbim despre o situație, dar pachetul de țigări era în partea de spate a mașinii, unde mai erau doi ocupanți, iar unul dintre aceștia a afirmat că îi aparținea. Apoi, șoferul a stat o oră și jumătate în fața polițistului, cât acesta a întocmit actele premergătoare pentru deținere de droguri, timp în care nu a manifestat un comportament nefiresc”, a arătat sindicalistul.

Se impune precizat, potrivit unor surse, faptul că șoferul a fost oprit, anterior accidentului, de o patrulă formată din doi agenți detașați, unul din București, iar celălalt din Argeș, ambii cu experiență de aproximativ un an în Poliție. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1141 secunde