Consumul de stupefiante, o realitate dură!

Ce spun specialiștii în domeniu cu privire la tânărul drogat care a provocat accidentul de la 2 Mai

3796
Ce spun specialiștii în domeniu cu privire la tânărul drogat care a provocat accidentul de la 2 Mai - fonddroguri1copy1692811116-1693469019.jpg

Articole de la același autor

Drogurile au făcut ravagii în localitatea 2 Mai, iar situația este intens analizată de către specialiști și a născut un val de controverse după ce doi tineri au murit nevinovați în urma unui accident rutier provocat de un tânăr aflat sub influența stupefiantelor. Pentru un punct de vedere obiectiv, am stat de vorbă cu fostul șef al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, Marius Cristian Oprișan, și cu psihologul Mariana State.

În domeniul consumului de droguri, trebuie analizați toți factorii esențiali. Fiecare instituție, fiecare persoană implicată are o contribuție, iar oamenii trebuie să înțeleagă foarte bine efectele și comportamentele ce apar în urma consumului de droguri.

„Eu spun ce zice legea. În primul rând, acei copii care au fost victime au mers pe carosabil. Pe timp de noapte, trebuie să te deplasezi purtând îmbrăcăminte mai deschisă la culoare, reflectorizantă și să circuli pe partea stângă, nu pe dreapta. Poate dacă ne luăm și noi măsuri de siguranță, nu se întâmplă lucruri de acest fel. Acum... s-a întâmplat. În momentul în care le consumi, drogurile pun stăpânire pe tine. Iar tu nu mai ești conștient de ceea ce faci. Îți alterează reflexele, simțurile, capacitatea vizuală, nu mai percepi distanța corect… Iar când nu consumă, dependentul își dorește să procure noi droguri și se gândește numai la asta.

În anii 2010, în Vama Veche se consuma foarte mult marijuana. Între timp, lucrurile s-au schimbat și, de câțiva ani, se consumă acele substanțe excitante. Dealerii pun tot felul de substanțe în cea de bază. Dintr-o cocaină pură, se fac nu știu câte doze și, în loc să vândă două-trei de calitate, vând 10 sau 15 la un loc. Iar doza devine mai mult toxică decât psihoactivă. La fel s-a întâmplat și în cazul tânărului de 19 ani de la 2 Mai. Toate studiile europene pe linie de prevenire spun că cele mai multe evenimente negative, că sunt accidente, că sunt evenimente cu violență, se produc sâmbătă dimineață și duminică dimineață. Eu aș dori să subliniez că instituțiile trebuie să pună mai mult accent pe implicarea societății civile în tot ce înseamnă fenomenul consumului de droguri. Inclusiv la Vama Veche, noi am avut un filtru de testare și informare. De ce nu s-a mai făcut, nu se continuă? Aceste activități de pregătire și prevenire trebuie făcute în mod continuu. Dacă fac weekendul acesta și nu mai fac săptămâna viitoare, este degeaba. Dacă faci doar că trebuie făcute, sunt inutile”, a declarat Marius Cristian Oprișan.

De asemenea, acesta a mai punctat că părinții tânărului erau responsabili să îi confiște cheia de la mașină și să se gândească la viața lui. Mesajul fostului șef antidrog este ca familiile să își implice adolescenții în activități de voluntariat, în aer liber și care să le ocupe timpul. Totodată, în școli, profesorii ar trebui să fie mai atenți la comportamentele copiilor, iar când observă ceva ciudat, să semnaleze și să ia legătura cu psihologi pentru testare și, eventual, terapie.

Motivele consumului de droguri sunt diverse

Stând de vorbă cu psihologul Mariana State, am întrebat-o cum poate fi ajutat un tânăr în România să scape de consumul de droguri.

„Dacă ne referim la acest caz recent, tânărul are, în primul rând, de parcurs procedura legată de justiție și sigur va executa o pedeapsă cu privare de libertate. Cum poate fi el susținut în intervalul în care se află în detenție ține de programele de integrare care se derulează în penitenciare. Important este ca el să înțeleagă boala aceasta de dependență cu care se confruntă. Mai ales că după ieșirea din închisoare va fi văzut ca un pușcăriaș. Iar cealaltă parte ține de credințele lui, de comportament. O persoană care a fost dependentă este important să țină legătura cu comunitățile de persoane abstinente. Cei cu care lucrăm și termină programul rămân în legătură cu noi pentru 7-8 ani. Perioada de terapie și recuperare pentru persoanele consumatoare durează 12 ani în cadrul centrului. Vrem să ducem mai departe și acest mesaj de a păstra legătura cu comunitatea.

Privind motivele consumului de droguri, acestea sunt diverse. La un moment dat se spunea de copiii care au părinții plecați în străinătate, apoi de populația adolescentă cu teribilism și curiozitate. Sunt o grămadă de situații. Sunt copii pentru care părinții au investit și au studiat în străinătate și se întorc de acolo dependenți. Familia contează foarte mult, dar să dăm toată vina pe familie este greșit. Familia are și ea locul ei. Familiile au o reținere în a veni și a cere ajutor. Au o reținere atât de mare că ar putea să aibă un rol în ce s-a întâmplat cu copilul, încât ajung să aibă comportamente proaste și submisive de vinovăție. Au contribuțiile lor, dar nu aș pune vina numai pe seama familiei. Important este cum acționăm alături de familie. Familiile au nevoie de suport. Iar acel tânăr cu siguranță are tulburări de personalitate și cognitive”, a precizat psihologul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6453 secunde