Consilierii de la USR, victorie împotriva primarului Vergil Chițac. Proiectul privind taluzul Constanței a picat la vot

510
Consilierii de la USR, victorie împotriva primarului Vergil Chițac. Proiectul privind taluzul Constanței a picat la vot - fondsedintacl-1653933993.jpg
Consiliul Local Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară luni, 30 mai, cu începere de la ora 11:00. Pe ordinea de zi s-au aflat nu mai puţin de 67 de proiecte de hotărâre, iar pe ordinea de zi suplimentară, încă 7. Şedinţa a avut loc în mediul online, lucru neînţeles de unii consilieri locali, având în vedere că pandemia de coronavirus nu mai există.

La şedinţă au fost prezenţi 34 de consilieri locali care au analizat şi apoi au votat proiectele aflate pe ordinea de zi. Unul dintre cele mai importante proiecte a fost cel care viza hotărârea privind probarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa (nr. Cadastral 245252, nr. Cadastral 255792). Este practic vorba despre un drum care să facă legătura între plaja Modern şi strada Prelungirea Bucovinei. Acest drum ar trebui să permită accesul către şoseaua de coastă ce ar urma să fie construită în viitor la Constanţa.

Principala problemă este că, dacă acest drum s-ar construi, s-ar afla pe taluzul plajei Modern, lucru care este contestat vehement mai ales de consilierii locali de la USR.

Liderul consilierilor USR, Dumitru Caragheorghe, şi-a exprimat opinia cu privire la acest proiect iniţiat de primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac.

„Existența unor artere rutiere în zona respectivă reprezintă pregătirea terenului perfect pentru un adevărat tun imobiliar pe toată faleza Constanței, așa cum își dorea și administrația PSD a condamnatului penal Radu Mazăre. Vergil Chițac pretinde că dorește rezolvarea calvarului din traficul constănțean, dar în același timp vrea să creeze trafic rutier într-o zonă ce ar trebui să fie dedicată relaxării, plimbărilor și aerului curat. În ciuda constănțenilor, dar și a prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local, primarul Chițac continuă să convoace ședințele în mediu online! Poate că nu își dorește prea multă expunere pe proiecte dubioase. Introducerea unei artere rutiere pe taluzul unde constănțenii își doresc promenadă de relaxare este încă un afront adus locuitorilor acestui oraș și nu poate servi decât unor interese individuale sau de grup restrâns”, a declarat Dumitru Caragheorghe.

Nici reacţia consilierului local Cristiana Popescu nu s-a lăsat aşteptată. Aceasta spune că o mulţime dintre cetăţenii Constanţei nu îşi doresc construcţii pe taluzul plajei Modern.

„Aproape 1.000 de persoane au spus NU construcțiilor pe taluz în mai puțin de 24 de ore, într-un sondaj lansat în spațiul online anul trecut. Avem un amendament votat în Consiliul Local ce permite alocarea de fonduri pentru a iniția realizarea documentațiilor Promenadei Mării Negre, documentații pe care domnul primar nu se grăbește să le elaboreze, în schimb înlesnește tacit și cu pași mărunți, dar siguri, începerea construirii pe taluz a unor cartiere imobiliare noi pe terenuri ce constănțenii le-au știut a fi dintotdeauna spații verzi”, a explicat Cristiana Popescu.

Proiectul a fost respins cu 5 voturi pentru, 10 împotrivă şi 9 abţineri.

În afara acestui proiect au mai existat pe ordinea de zi mai multe proiecte care au făcut referire la diferite PUZ-uri. Majoritatea dintre acestea au fost adoptate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4308 secunde