Vergil Chiţac a pierdut alegerile pentru postul de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale în PNL
Articole de la același autor
Deputatul constănţean Bogdan Bola: "Tinerii cu vârstele cuprinse între 16 şi 18 ani ar trebui să voteze"
05 Aprilie 2022
Fostul senator Alexandru Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
10 Mai 2022
Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales, vineri, 27 mai, de Consiliul Naţional al PNL, în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, ministrul de Interne, Lucian Bode, în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
Dan Motreanu a obţinut 736 de voturi „pentru”. Cinci voturi au fost anulate. Lucian Bode a obţinut 606 voturi „pentru”, iar 40 au fost anulate, conform Agerpres.
Virgil Guran a obţinut 459 de voturi „pentru”, iar contracandidatul său, Vergil Chiţac - 129. Un număr de 50 de voturi au fost anulate.
În cadrul reuniunii Consiliului Naţional, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-a retras candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, iar parlamentarii Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan de la cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
Lucian Bode a fost singurul candidat la funcţia de secretar general al PNL.
Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă, care era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională, a fost ales preşedinte al partidului, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din această funcţie.
Tot în aprilie, Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.
Articole pe aceeași temă
Vineri, 27 Mai 2022
Miercuri, 25 Mai 2022
Luni, 16 Mai 2022
Vineri, 29 Aprilie 2022
Vineri, 08 Aprilie 2022
Marţi, 05 Aprilie 2022
Luni, 04 Aprilie 2022
Marţi, 17 Mai 2022
Joi, 28 Aprilie 2022