În aceste momente, la Constanța, începe conferința de presă organizată de Partidul Drept, al cărui lider este europarlamentarul Vlad Gheorghe. Acesta este prezent la conferință alături de Dumitru Caragheorghe, proaspăt demisionar din USR Constanța și de consilierul local Felicia Ovanesian.
Vlad Gheorghe: „Mă aflu cu mare plăcere la Constanța în calitate de lider al Partidului Drept care este o platformă în care vrem să strângem oameni independenți. Am înțeles cu toții că trebuie să ne unim. Acesta este conceptul din spatele acestui partid. Nu avem șefi la partid, nu avem liste făcute din pix. Așa cum este astăzi legislația electorală ne obligă să ne aliem în cadrul unui partid politic pentru că este interzis independenților să facă alianță. Am decis să facem această platformă care merge în alegerile parlamentare de anul acesta dar care va merge și în alegerile locale de peste 4 ani. Nu este un proiect doar pentru a băga pe cineva în Parlament. Este un proiect pe termen mediu și lung. Sunt oameni care vor să participe la alegeri și vor să se alieze cu oameni care au aceleași principii. Mă bucur că există oameni și aici care împărtășesc aceleași principii și cu care vom merge împreună la aceste alegeri. Un lider important aici la Constanța este Felicia Ovanesian în jurul căreia vom construi o echipă cel puțin la fel de bună precum performanța dânsei de până acum. Cu sprijinul meu va performa la nivel de județ și la nivel național"
Felicia Ovanesian: "Nu am multe de spus. Apreciez că este o oportunitate pentru mine. Este vorba despre o platformă a independenților. Eu am avut o tentativă de candidatură independentă rămasă la un nivel inferior. Este foarte greu. Contez pe ajutorul tuturor"
Dumitru Caragheorghe: "Am intrat în 2016 în politică mânat de niște principii de la care nu m-am abătut. După 8 ani de zile proiectul a ajuns într-un impas și de aceea am decis sa părăsesc acel proiect. Avem oportunitatea de a oferi constănțenilor o alternativa de vot"
Felicia Ovanesian va deschide lista la parlamentare pentru Partidul Drept.
Vlad Gheorghe: "Eu și domnul Caragheorghe venim din același loc pentru că avem aceleași idei. Definiția legală a cuvântului independent este extrem de problematică în România. Un independent este un om care aderă la principiile noastre și nu are legătură cu alte partide. Noi nu avem doar independenți. Sunt și partide mai mici, locale, grupuri de initiativă, ONG-uri"
Vlad Gheorghe: "Suntem un partid. Avem statut pentru că altfel nu am fi putut să existăm"
Felicia Ovanesian: "Din acest moment începem să constituim filiala locală. Nu avem președinți sau șefi"
Felicia Ovanesian: "Filiala Constanța are 8 membri în afară de noi pe care ne vedeți la masă. Nu sunt persoane publice. Ne mobilizam să scoatem un rezultat frumos. Semnăturile s-au depus săptămâna trecută și au fost validate"
Felicia Ovanesian: "Așteptăm sugestii de oameni care ar putea să vină să ne ajute"
Vlad Gheorghe: "Sunt sigur că oamenii își doresc să voteze ceva nou. În acest sens doamna Ovanesian are o șansă mare să facă din filiala Constanța o adevărată forță"
Felicia Ovanesian: "Nu m-am hotărât cu cine voi vota la prezidențiale. Îmi este foarte greu. Dar în niciun caz nu voi vota pe cine îmi va spune partidul. Vă asigur"
Felicia Ovanesian: "Putem depăși pragul de 5 la sută sunt convinsă. Este în mod real nevoie de o reconstrucție în politica din România. Constănțenii vor decide dacă mă vor în Parlament sau nu. Este un test pe care îl dau în momentul de față"
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.