Proiect de anvergură la Constanţa. "Avem nevoie de un tren metropolitan"

31716
Proiect de anvergură la Constanţa.

Articole de la același autor

Judeţul Constanţa nu beneficiază în prezent de un mijloc de transport în comun între anumite localităţi care să le facă viaţa mai uşoară oamenilor atât în cursul săptămânii, atunci când merg sau se întorc de la serviciu, cât şi în perioadele de vacanţe.

Din acest motiv, deputatul Cristina Rizea a propus introducerea unui mijloc de transport în comun, pe o anumită linie. Mai exact, este vorba despre un tren metropolitan de care cetăţenii din Constanţa să se poată bucura.

Zona Metropolitană Constanţa are în prezent o populaţie de 50.000 de locuitori, fiind alcătuită din municipiul reşedinţă de judeţ Constanţa şi alte cinci oraşe. Este vorba despre Năvodari, Eforie, Ovidiu, Murfatlar şi Techirghiol.

Totodată, Zona Metropolitană Constanţa include 10 comune. Vorbim despre Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu, 23 August, Costineşti şi Poarta Albă.

Trenurile metropolitane sunt un factor important al strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare până în 2027, termenul până la care ar trebui finalizate toate proiectele de acest tip în ţara noastră. Finanţarea de care poate beneficia România pentru o astfel de investiţie este de 1,5 miliarde de euro. Din această sumă, 85% din valoarea proiectelor va fi suportată din fonduri europene şi încă 13% de la bugetul de stat.



Întâlnire importantă la Constanţa pentru începerea proiectului


Recent, a avut loc la Constanța o întâlnire extrem de importantă între reprezentațiI Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și primarii din zona metropolitană Constanța. Întâlnirea organizată de Cristina Rizea în colaborare cu Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avut ca temă de dezbatere Trenul Metropolitan Constanța, o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport public în 2021-2027.

La întâlnire au participat Ionuț Cristian Savoiu, ministru secretar de stat, Ștefan Roșeanu, președintele Autorității de Reformă Feroviară, Robert Dobre, directorul Direcției Analize, Programare și Evaluare Proiecte din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Carmen Buja, manager public, Adriana Ilie, Mădălina Teodor, Cătălin Ciupercă și Mihai Togănel, consilieri în cadrul aceleași direcții, Ioana Mirea și Răzvan Munteanu, experți în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București.

Invitați la eveniment au fost primarii localităților din zona metropolitană Constanța, Consiliul Județean şi reprezentanți ai autorităților portuare dar şi parlamentari constănțeni. Au răspuns invitației localitățile Constanța, Ovidiu, Poarta Albă, Techirghiol, Costinești, Lumina, Murfatlar, reprezentate prin primari, viceprimari sau consilieri. La întâlnire a participat, de asemenea, Florin Vizan, directorul C.N. Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanța, Dorin Maer, directorul Regionalei CFR Constanța, Gavrilă Niculae Auraș, directorul CFR Călători Constanța, deputații Horia Țuțuianu și Lucian Lungoci.

„Avem aceste fondurile europene destinate României pentru construcția de trenuri metropolitane. Acești bani nu se pot folosi la altceva, sunt doar pentru investiții feroviare, sunt nerambursabili și dacă nu îi luăm, îi pierdem. Nu suntem singura zonă metropolitană interesată de investiții în trenurile metropolitane. Oradea, Brașov, Timișoara, Iași și-au exprimat deja dorința de a aplica pentru aceste proiecte, ei au și făcut câțiva pași instituționali în acest sens, au fost semnate diferite acorduri. De Cluj nu are sens să mai vorbim, sunt mult înaintea tuturor. Alocarea fondurilor se va face în sistemul primul venit – primul servit. Este mare păcat ca la Constanța să nu profităm de această oportunitate cu atât mai mult cât analiza făcută la Ministerul Transporturilor ne plasează pe locul 5 în topul celor 42 de zone metropolitane din punct de vedere al priorității. Suntem în categoria de favoriți. Știm cu toții ca transportul public mai ales în zona metropolitană lasă de dorit, e nevoie de îmbunătățire, e nevoie de o alternativă, cu atât mai mult cu cât acest sistem de transport nu vine să înlocuiască transportul public rutier, ci vine să completeze și să crească mobilitatea urbană De ce să nu avem și alternativă la transportul cu microbuzul, cu atât mai mult cu cât avem infrastructură de căi ferate în stare foarte bună. Prin aceste proiecte se pot solicita banii europeni pentru modernizarea liniilor de cale ferată, pentru asemănarea stațiilor, achiziția de material rulant, etc. Sunt 600 milioane de euro care stau acolo, iar Constanța trebuie doar să întindă mâna și să ia cât are nevoie pentru tren metropolitan. Despre avantajele acestuia pot să vă spun doar atât: este mai rapid, timpul de călătorie este predictibil, iar calatoria este mai în siguranță, este mai ieftin, este mai comod, este mai prietenos cu mediul”, a declarat Cristina Rizea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0272 secunde