Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, planuri pentru țară, din stațiunea Neptun. "Trebuie să luăm aceste măsuri"

468
Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, planuri pentru țară, din stațiunea Neptun.

Articole de la același autor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, împreună cu europarlamentarul PSD Mihai Tudose au susţinut, marți, o conferinţă de presă în staţiunea Neptun, în incinta hotelului Doina. Cei doi au abordat mai multe subiecte actuale şi au oferit explicaţii despre problemele care sunt în acest moment în domeniul transporturilor, dar şi în cel al energiei.

„Ne-am reunit pentru a stabili viziunea noastră şi politicile noastre pentru viitorul României în aceste momente pe care noi le considerăm dificile. Nucleul discuțiilor noastre a fost legat de un nou pachet de măsuri pe energie, transport sau sociale. Avem această conferinţă pe două dintre aceste sectoare. Pe transport și pe energie. Vreau să vă spun că, în viziunea noastră, sectorul transporturilor contribuie la ieșirea din această situație dificilă. Toate măsurile pe care le vom lua sunt corelate cu șantierele de infrastructură mare. Prin transpunerea acestor proiecte se realizează liantul dintre investiţii şi oameni pentru a creşte nivelul de trai al românilor în fiecare regiune a ţării. Noi construim aceste politici încă de la preluarea mandatului. De la începutul anului și până acum avem 332 de kilometri de autostradă în licitație. Pe tot parcursul anului trecut

s-au lansat 70 km. În această perioadă, foarte mulți dintre voi mi-aţi transmis să depășim această etapă. Nu puteam să construim kilometri de autostradă sau de cale ferată dacă nu aveam contracte. În construcție sunt 207 km de autostradă astăzi”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.


El a vorbit şi despre Varianta Techirghiol, un proiect care încă aşteaptă să fie pus în practică.

„Varianta Techirghiol a depășit toate acele puncte care au născut discuții. Că vorbim de canal, că vorbim de Cumpăna, vă anunț că au fost depășite toate aceste etape și se intră în procedurile normale. Singurul ministru de după Revoluție care a avut mandat întreg a fost Miron Mitrea. Prea puțini dintre miniștrii Transporturilor au ajuns să lanseze un proiect și să apuce să îl finalizeze. Există finanțare europeană pe varianta Techirghiol. Se intră în toate procedurile legate de proiectare și apoi de licitație. Există diverse forme în țările care au infrastructură rutieră dezvoltată de a se lua taxe. Dacă mergi în Ungaria plătești. Dacă mergi în Italia, iar plătești. România nu are o asemenea infrastructură. Această taxă de la podul Cernavodă aduce venituri importante pentru noi. Nu mi-ar displăcea eliminarea acestei taxe. Eu nu pot să privez CNAIR de 30 și ceva de milioane. Astept propuneri de la colegii de alianță”, a mai spus Grindeanu.


Mihai Tudose a vorbit despre mai multe investiţii care ar urma să fie făcute în ţara noastră.

„Apare noțiunea de preț de referință calculat cu ajutorul unei formule. Are ca bază recunoașterea unor investiții și o cotă de profit. Ceea ce depășește această investiție va intra într-un fond de rezervă. Spitale, cămine, tot ce înseamnă zona socială vor fi acoperite. Avem investiții pentru ele. Vor fi prevăzute taxe pentru nerespectarea unor termene. Astăzi, tot ce înseamnă lanț între producător și consumatorul final are întârzieri de 5 luni. Obligativitatea este aceea de a face contracte cu cei care înmagazinează. Față de ceea ce se întâmplă astăzi, taxa de solidaritate va fi recuperată”, a explicat şi Mihai Tudose.

Sorin Grindeanu: „Portul Constanţa nu este folosit la maxim”

Nu în ultimul rând, Sorin Grindeanu a adus în discuţie şi Portul Constanţa şi a făcut referire mai ales la calea ferată care duce în această zonă.

Grindeanu este de părere că Portul Constanţa nu este folosit la capacitate maximă şi că acest lucru ar trebui să se întâmple în viitorul apropiat.


„Vreau să spun câteva lucruri despre infrastructura feroviară din Constanța. Guvernul a acordat 200 de milioane de lei pentru investiții la această cale ferată din Portul Constanța. Este esențial ca Portul să își folosească întreaga capacitate pe care o are. În acest moment nu se întâmplă acest lucru. Portul din Constanța nu este folosit la capacitatea maximă. Sigur că lucrurile pot fi făcute mult mai bine. Investițiile în calea ferată vor duce la creșterea acestei capacități. Trebuie să ne axăm pe proiectele mari. Acele discuții pe care le-am avut legate de posibile investiții în Portul Constanța au făcut pași. Interes există. Vrem să dezvoltăm cât mai mult acest port. Portul Constanța este portul care în anii următori este cotat ca portul care se va dezvolta cel mai mult în lume”, a concluzionat Grindeanu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7366 secunde