Constănţenii, îngrijoraţi de noua lege a pensiilor. "Cum să rezist atât de mult în câmpul muncii?"

2964

Articole de la același autor

Peste doar jumătate de an, începând cu data de 1 septembrie 2024, pensiile vor fi reglementate de o nouă lege. Văzând diferite articole pe această temă, pe site-uri sau emisiuni televizate, cetăţenii au început să se adreseze tot mai des Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa, pentru o mai bună informare. La acest moment, se vehiculează că unele modificări vor avea un impact puternic asupra vieții oamenilor: introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii; stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați etc.



Legea nr. 360/2023 intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024. Deci, peste aproximativ șase luni, pensiile stabilite conform legislației anterioare și care au fost recalculate prin noua formulă prevăzută de noua lege vor fi recalculate din oficiu, susţin reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa. Până atunci, casele de pensii sunt obligate să primească orice cerere din partea persoanelor fizice - asigurați sau pensionari, urmând să le soluționeze potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Atenţie! Nu poate fi refuzată nicio cerere din partea persoanelor care doresc să depună un document/adeverință care nu există deja la dosarul de pensie.

Oamenii sunt, însă, speriaţi ca odată cu implementarea noii legi să nu le fie diminuate pensiile. „Cunosc cazuri în care unele persoane nu au primit mai mulţi bani la solicitarea recalculării pensiilor. Alţii au adus documentele necesare de la întreprinderile la care au lucrat şi nu au primit decât 50-60 de lei în plus”, ne-a declarat Tănase P.

O altă problemă pe care o semnalează cetățenii se referă la actuala listă a perioadelor asimilate, în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate și care ar dispărea din toamnă. O altă schimbare ar viza perioadele asimilate stagiului de cotizare, situaţie în care se aude că perioada de acordare a pensiei de invaliditate nu mai este considerată asimilată. Bineînțeles, și aceste modficări nu sunt văzute cu ochi buni de către constănțeni. „În urmă cu zece ani am avut un accident de muncă şi o bună perioadă de timp nu am mai lucrat. Voi pierde acei ani, când îmi voi depune dosarul de pensie?”, se întreabă Daniela E.

Ce se întâmplă din toamnă cu pensia de invaliditate

În ceea ce priveşte pensia de invaliditate, conform Ministerului Muncii, aceasta se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare contributive în sistemul public de pensii, care nu au împlinit vârsta standard de pensionare şi care au capacitatea de muncă diminuată. Până acum, perioadele asimilate, printre care se regăsea și cea în care cineva a beneficiat de pensia de invaliditate, erau considerate perioade pentru care nu s-au datorat sau plătit contribuții de asigurări sociale şi care sunt asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Conform legii actuale, perioadele asimilate erau acele perioade necontributive, dar pe care legiuitorul le considera asimilate stagiului de cotizare pentru pensie. Tot noua lege precizează că pentru oricare dintre gradele de invaliditate, în funcție de diminuarea capacității de muncă și tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă poate fi considerată păstrată pentru anumite activități profesionale. O nemulţumire vine şi în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, care să fie egală la femei cu cea de la bărbaţi, adică 65 de ani.

În aceste condiţii, aşa cum era de aşteptat, populaţia a început să reacţioneze. „De ce să ieşim la pensie la vârsta de 65 de ani? Păi la 65 de ani sunt persoane care nu mai sunt absolut deloc apte de muncă. Cum să rezist atât de mult în câmpul muncii?, a comentat Flavia C. Ce spun reprezentanţii CJP Constanţa despre schimbările din sistem?

„Oamenii vin la sediu și ne adresează foarte des întrebări despre vârsta de pensionare şi, dacă în urma recalculării, pensiile le vor creşte sau vor scădea. La acest moment, vârsta de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 pentru bărbaţi. Treptat, aceasta va ajunge la 65 de ani şi la femei. Nu putem încă să furnizăm alte informații. Aşteptăm reglementările necesare de la Bucureşti, de la Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice. Cert este că oamenii vin speriaţi la noi, ne întreabă ce vor face din toamnă, cer informaţii. Legat de recalculări, le spunem tuturor că recalcularea pensiilor se va face din oficiu, pentru toată lumea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Constanţa, Kristina Mutiş.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5207 secunde