"Delfinariul" va avea un nou director. De ce a renunţat la funcţie Adrian Bîlbă?

1443

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, printr-o cerere înregistrată la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bîlbă, a solicitat încetarea, prin acordul părților, a mandatului. Drept urmare, președintele CJC, Mihai Lupu, a aprobat solicitarea respectivă începând cu data de 1 aprilie. Surse politice au spus că în locul acestuia va fi numit director interimar al instituţiei Iulian Călin.

De ce pleacă actualul manager?

„S-au împlinit zece ani de activitate la Delfinariu, timp în care am crescut veniturile de la trei milioane de lei la zece milioane de lei, zece ani în care am crescut atracția, şi, zic eu, mi-am adus aportul și acest lucru sper să fie apreciat de oameni. Desigur, noul acvariu, noul delfinariu sunt proiecte care se vor derula în continuare și mă bucur că au plecat de la mine, din teme de proiectare. Dacă vreodată autoritățile vor avea nevoie de mine, sau complexul, noua conducere, îi voi ajuta, chiar și ca voluntar. Sunt disponibil”, a precizat Bîlbă.

Pentru că în organigramă este vacant un post de director ştiinţific, l-am întrebat pe actualul director al complexului dacă este interesat. „Nu știu dacă voi rămâne director științific în instituţie. Deocamdată, acesta este doar un post în organigramă. Nu știu dacă rămân, dacă mă vor. Mie mi-ar plăcea și îmi doresc acest lucru, dar trebuie să văd dacă mă calific, dacă reuşesc să câștig concursul, să văd dacă își doresc colaborarea cu mine. Eu plec de aici, în primul rând, din această perspectivă, că a trecut un deceniu, și, în al doilea rând, că am sesizat că președintele CJC este nemulțumit de activitatea mea și atunci eu am zis că este elegant să îmi depun demisia, cu acordul părților. Aşa că am făcut cerere de încetare a raporturilor contractuale, cu acordul părților, deci nu a fost o demisie. Dacă ei îmi spuneau să rămân, poate rămâneam. Oricum, pe viitor, am în vedere realizarea multor proiecte. Desigur, acvariul mă preocupă și voi ajuta, noul delfinariu, la fel. În continuare, vreau să mă ocup, însă, şi de alte animale și poate înființez în Constanța o asociație de protecție a animalelor. La un număr de telefon, oamenii ar putea suna să vină o mașină și să salveze diferite animale. Acum nu știi unde să suni în astfel de situații. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii este un spațiu care nu poate salva câini, pisici sau unele animale în momente de gripă aviară”, a declarat Bîlbă, pentru „Cuget liber”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4211 secunde