Lupta contracronometru din sala de operații. "Pierderea unui pacient te chinuie toată viața"

Cum decurge această luptă pentru viață? Ce simt salvatorii în astfel de momente? Pentru a afla toate aceste lucruri am discutat cu câțiva medici din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Pentru dr. Cătălin Grasa, renumit medic chirurg, deși au trecut ani și ani de zile de când profesează, intrarea în sala de operații, în cazul în care viața pacientului se află în pericol, implică şi acum emoții. Iar referindu-ne la un spital de urgență, în care cazuistica este complexă, clar, nici gărzile nu sunt ușoare. În aceste condiţii, medicii se confruntă cu pacienți gravi, iar intra-operator, ei au, uneori, parte de surprize vizavi de leziuni, chiar dacă investigațiile paraclinice, la ora actuală, sunt la un nivel foarte ridicat față de anii '90.

Bătălia nu se opreşte în sala de operaţii

„Un element important, vizavi de această luptă și dorința noastră de a-l face pe pacient să fie bine, să-l salvăm, ține și de gravitatea leziunilor. Nu de puține ori, am fost puși în fața unor răni foarte grave, care erau deasupra resurselor terapeutice și atunci am mai și pierdut bătălii. Avem, însă, satisfacția că majoritatea pacienților au supraviețuit, iar acest lucru a fost posibil datorită unei echipe, împreună cu colegii anesteziști. Bineînțeles, bătălia continuă și se duce din sala de operații, în saloanele post-operatorii, până când ajungem să stabilizăm pacientul și el poate fi transferat pe secție, unde lucrurile intră într-o normalitate, de monitorizare şi tratament obișnuit. Oricum, pentru orice chirurg, pierderea unui pacient îi rămâne acolo, undeva, în minte și îl chinuie toată viaţa. În anii 2000 am avut un pacient tânăr, care tocmai ce fusese admis la facultate, când două skijeturi s-au accidentat în stațiunea Mamaia, iar din joaca aceasta, el a ajuns la spital cu un traumatism abdominal major și toracal, dar care i-a afectat pancreasul. Au fost necesare trei-patru intervenții, am încercat să îl salvăm, dar eforturile noastre au fost zadarnice, iar acest lucru m-a marcat în mod deosebit”, ne-a mărturisit medicul.

La rândul său, dr. Andrei Coltofeanu, medic ortoped, ne-a declarat că, de multe ori, din păcate, are pacienţi politraumatizaţi, cu cel puţin o leziune care le pune viaţa în pericol, şi aici facem referire la tot ce înseamnă leziuni, atât ale componentelor osteoarticulare, cât şi fracturi de bazin, centură scapulară, dar şi leziuni care interesează sfera abdominală sau toracică, de care se ocupă colegii chirurgi. Aşa cum era de aşteptat, abordarea medicilor este, întotdeauna, pluridisciplinară, în sensul în care se face un bilanţ lezional şi, în funcţie de gravitatea rănilor, se ocupă, pe specialităţi, de tot ce suferă acel pacient. La fel ca dr. Grasa, şi pe el l-a marcat un caz, în mod deosebit.

„La un moment dat, am avut ca pacientă o doamnă, victimă a unui accident rutier, care şi-a pierdut, în acele clipe de groază, copilul în vârstă de aproximativ şase ani. Cazul a fost grav, un politraumatism care a implicat colaborarea mai multor secţii. Femeia a ajuns la spital cu fracturi şi leziuni la nivelul coloanei, a avut leziuni şi la nivelul a trei membre, alte fracturi deschise etc”, a explicat medicul. Deci, cazul a fost abordat pluridisciplinar. Mai întâi, s-au ocupat de ea secţia de Chirurgie şi colegii din urgenţă, iar ortopezii au stabilizat fracturile de membre cu nişte fixatoare externe. Ulterior, a fost preluată de Neurochirurgie şi s-a adresat Ortopediei pentru două fracturi de femur şi una de humerus.

Intrarea în sala de operații reprezintă o avalanșă de adrenalină

„Mai târziu, din cauza faptului că şi-a pierdut copilul, a încercat să mai aibă unul şi, într-un final, a reuşit să obţină sarcina mult dorită. Îmi amintesc şi acum că pacienta a avut în acel accident şi o leziune asupra unui nerv, care nu dădea niciun semn de ameliorare. M-am implicat mult în acest caz şi am făcut tot ce era posibil. Este, însă, un lucru pe care nu mi-l pot explica. Ea nu mersese niciodată la mormântul copilului decedat, dar când a decis să facă acest lucru, imediat, a doua zi, pacienta a manifestat o recuperare a deficitului nervos, practic, o vindecare miraculoasă, pe care eu, din punct de vedere medical, nu mi-o pot explica”, a adăugat dr. Colţofeanu.

Pentru dr. Lorin Stere, tot medic ortoped, intrarea în sala de operații reprezintă o avalanșă de adrenalină. Aici, specialistul are datoria de a se focaliza mereu pe caz şi încearcă să lase emoţiile deoparte, pentru a-şi face treaba cât mai bine. Şi el a avut, de-a lungul carierei, cazuri deosebite, dar de unul îşi aminteşte în mod special. Undeva, în urmă cu circa doi ani şi jumătate, a avut un caz, un bărbat care a încercat să se sinucidă şi căruia a trebuit să-i facă trei amputaţii. Pacientul, inginer de meserie, a recurs la acest gest disperat pentru că nu îşi primise salariul de la muncă şi, în plus, consumase băuturi alcoolice. „Am intrat în sala de operaţii cu o echipă de opt-nouă medici, având în vedere gravitatea cazului. Deci, în astfel de situaţii, emoţiile nu sunt bune, pentru că îţi induc, efectiv, o stare de blocaj, care îţi poate vicia procesul de gândire a cazului. Emoţiile apar, de fapt, când trebuie să-ţi tratezi un membru al familiei”, a completat medicul. Desigur, cazuri de acest fel, care implică multă muncă din partea specialiştilor, sunt întâlnite des într-un spital, iar acestea sunt rezolvate numai printr-o colaborare cu alţi colegi de pe alte secţii.