Policlinica cu Plată, o "Cenuşăreasă" împachetată în aceeaşi stare de degradare

7170

Articole de la același autor

Toate orașele sunt pline de clădiri cu fațade care stau să cadă, dar românii sunt mereu ingenioși, mai ales atunci când vine vorba de semnalizare, cel puțin. O astfel de clădire, veche de doar patru decenii este, şi Policlinica cu Plată din Constanţa, situată pe strada Ştefan cel Mare nr. 83, unde a fost învelit imobilul, semnalizând, astfel, problema, fără ca aceasta să fie, însă, şi rezolvată. Şi asta de ani buni!





„Atenţie, cade tencuiala!” este avertismentul pe care îl găsim pe zeci de faţade ale clădirilor. Fie că vorbim de clădiri declarate monument istoric sau nu, fie despre clădiri cu risc seismic, peste tot problemele sunt aceleaşi. Lipsa fondurilor şi trecerea ireversibilă a timpului distrug clădirile şi, mai grav, generează pericol pentru cetăţeni. Mulţi dintre constănţenii care au treabă în această zonă sau care chiar trebuie să intre în Policlinica cu Plată nu ştiu cum să se ferească mai bine, ca nu cumva să nu le cadă vreo bucată de tencuială în cap. Cei care se încumetă să se apropie şi să intre în sediul unităţii sanitare pot observa cu uşurinţă gresia spartă în unele locuri, obiectele vechi de mobilier, aceleaşi din anii '80, aparatura veche din unele cabinete, toate acestea completând imaginea „împachetată” a policlinicii, acoperită de ani de zile, cu scopul demarării unor lucrări de renovare. Din nefericire, toată această imagine vine în contrast cu reabilitările care au început să prindă contur pe strada Ștefan cel Mare, unde au fost reconstruite trotuarele, s-au înlocuit bordurile, s-au amenajat casete pentru spațiile verzi. Mai mult decât atât, potrivit proiectului privind reabilitarea acestei zone, aici se vor amplasa fântâni arteziene și s-a început amenajarea de mobilier urban inteligent prevăzut cu bănci, spații de ședere, rasteluri de biciclete și cișmele.



Când va fi reabilitată clădirea unităţii sanitare

În ceea ce priveşte renovarea policlinicii, ce poate fi asemuită unei „Cenuşărese”, în acest peisaj, aceasta se lasă mult aşteptată, oamenii fiind tot mai nemulţumiţi. „De fiecare dată când ajung în dreptul policlinicii, mă feresc. Îmi este teamă să nu îmi cadă vreo piatră în cap. Mai mult decât atât, mă mir cum de nu le-a căzut până acum acoperişul, pentru că pare destul de afectat”, ne-a declarat Cristian U. „Eu vin frecvent aici, pentru că au preţurile mai mici, comparativ cu alte cabinete medicale. De exemplu, un consult la un medic primar costă 140 de lei, iar unul la un medic specialist este 110 lei, o endoscopie este 250 de lei, un holter EKG- 150 de lei, montare branulă- 50 de lei etc. Referitor la plasa montată pe exteriorul clădirii, aceasta nu pare foarte sigură, existând, cu siguranţă, riscul de accidentare”, a adăugat Emilia C.

Şi pe Gheorghe M. îl sperie improvizaţia cu care este acoperită policlinica, femeia susţinând că preferă să o ocolească, decât să treacă pe lângă ea. „Ce s-a montat pe policlinică, plasa aceea verde nu pare deloc sigură, aşa că mai bine mergi pe partea cealaltă a trotuarului decât pe acolo”, a adăugat bărbatul.



Care îi va fi soarta pe viitor? Conform Hotărârii CJC Nr. 493 din data de 20 decembrie 2012, imobilul situat în municipiul Constanța pe strada Ștefan cel Mare nr. 83 a intrat din administrarea Consiliului Județean Constanța în administrarea Dispensarului Policlinic cu Plată Constanța, în vederea reabilitării clădirii. Astfel, în calitatea sa de administrator, Dispensarul Policlinic cu Plată își asumă răspunderea potrivit obligațiilor ce îi revin, de a asigura condițiile necesare funcționării obiectivului. Din informațiile deținute, în momentul de față nu se desfășoară nicio lucrare, toate fiind oprite din lipsă de fonduri. Totuși, a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Constanța (CJC), Marian Cioacă, se pare că policlinica va intra în renovare în semestrul doi, după rectificarea bugetară, anul acesta avându-se în vedere renovarea acoperișului și a fațadei clădirii. „Valoarea investiţiei se va stabili în urma realizării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), demers ce va fi demarat tot în semestrul doi”, a precizat acesta.

Când va fi reabilitată întreaga clădire, însă, nu ştim. Am încercat să contactăm în cursul zilei de luni, 11 martie, directorul policlinicii, pe dr. Adriana Mihai, însă fără succes, aceasta nerăspunzând apelurilor noastre telefonice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6603 secunde