Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa, victorie de senzaţie în ultimul meci al anului la Under 16

663
Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa, victorie de senzaţie în ultimul meci al anului la Under 16 - fond-cojocaru-1699883606.jpg

Articole de la același autor

A fost un week-end plin de rugby la stadionul „Mihail Naca” din oraşul Constanţa.

Asociaţia Club Sportiv Tomitanii Constanţa a susţinut ultimul meci din tur în campionatul Under 16, iar elevii conduşi şi pregătiţi de Cristian Cojocaru nu au dezamăgit.

Formaţia de pe litoral a primit vizita celor de la CSM Bucureşti, o echipă de asemenea redutabilă.

Tribunele micuţei arene din strada Primăverii au prins culoare şi au fost luate cu asalt de părinţi, rude, prieteni ai micuţilor rugbyşti, sau chiar iubitori ai rugby-ului juvenil.

Pe un vând crunt, Tomitanii au intrat foarte bine în joc şi au continuat într-un ritm extrem de bun până la fluierul de final.

La pauza meciului, constănţenii conduceau deja cu 31-0, iar extazul era vizibil în tribune, dar şi pe faţa staff-ului tehnic al echipei de la malul mării.

Partea a doua a decurs exact la fel, cu o echipă a tomitanilor care a atacat într-una, fără să ridice piciorul de pe pedala de acceleraţie.

În cele din urmă s-a terminat 65-0 pentru Tomitanii Constanţa, formaţie care la finalul turului de campionat se află pe locul al doilea, cu 30 de puncte, la 3 lungimi în spatele liderului ACS Şoimii-CS Dinamo.

La final, atât rugbyştii, cât şi antrenorul lor, au fost extrem de încântaţi de cum au decurs lucrurile.

„Mulţumim tuturor pentru susţinere. A fost un meci foarte frumos. Am făcut câteva greşeli, dar vom încerca să le reparăm pe viitor. Sperăm să o luăm pas cu pas şi să ne pregătim la fel cum am făcut-o şi până acum. Nu vrem neapărat să câştigăm cu orice preţ, deşi acest lucru este foarte important. Vrem mai întâi să nu mai facem foarte multe greşeli, iar la meciurile următoare, care vor fi mai grele, să nu avem nicio emoţie. Pentru noi urmează o vacanţă binemeritată acum, iar în primăvară vom fi gata pentru retur. Putem spune că ne-am făcut un cadou frumos înainte de Crăciun, chiar dacă mai este mult până atunci”, a declarat Luca Gîlea, jucător la ACS Tomitanii Constanţa.

„Acesta a fost ultimul meci din tur. Îi mai avem şi pe copiii de U14 care încă nu au terminat stagiunea. Acolo, ei sunt surpriza plăcută pentru că se află pe primul loc în clasament. Aici, la U16 suntem pe locul al doilea. Aşteptăm returul şi sperăm să ne calificăm în primele trei echipe pentru a accede la Turneul Final care va avea loc în 2024 la U16. Nu am mai jucat până acum cu CSM Bucureşti, este echipa primăriei din Bucureşti, deci este o echipă bună. Pentru noi, aşteptările în campionat sunt de la meci la meci şi să ştiţi că şi aşteptările copiilor sunt foarte mari. Eu îmi doresc foarte multe lucruri bune de la ei. La un moment dat autorităţile îşi vor întoarce privirile şi către aceşti copii şi cu siguranţă în viitorul apropiat vor avea şi ei o mai mare susţinere. Până acum Consiliul Judeţean Constanţa ne-a ajutat, iar acum, la finalul lunii noiembrie lucrurile se vor încheia, având în vedere această finanţare. La anul, aceşti copii vor face pasul către U18, astfel că vor exista alte costuri şi atunci sută la sută vom avea nevoie de mai mult ajutor”, a declarat Cristian Cojocaru.

Se încheie astfel turul sezonului rugbystic în ceea ce priveşte competiţiile de juniori, iar începând cu primăvara anului 2024 echipa Tomitanii Constanţa este gata să atace calificarea la Turneul Final.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6485 secunde