Va fi show la Constanţa. FC Farul 2001 şi SSC Farul 2016 se vor întâlni într-o partidă demonstrativă

1276
Va fi show la Constanţa. FC Farul 2001 şi SSC Farul 2016 se vor întâlni într-o partidă demonstrativă - farul-meci-1718800562.jpg

Articole de la același autor

Mult a fost, puţin a rămas. Vineri, 21 iunie, pe stadionul „Mihail Naca” din Constanţa, cu începere de la ora 19:00, suporterii echipei FC Farul Constanţa vor avea parte de o super-surpriză.

Echipa FC Farul Constanţa 2001, care în acel an a obţinut promovarea în Divizia A după o dublă la baraj cu FCM Bacău, va întâlni, într-un meci de gală, demonstrativ, formaţia SSC Farul Constanţa, echipă înfiinţată în 2016 de suporterii farişti.

Va fi o atmosferă de sărbătoare atât pentru cei care au trăit vremurile de demult apuse, cât şi pentru cei mai tineri care au ocazia să îi vadă pe viu pe unii dintre cei mai mari fotbalişti ai echipei FC Farul Constanţa.

Evenimentul este organizat de Georges Muzaca, împreună cu Tribuna B-Farul. Intrarea spectatorilor este liberă, astfel că sunt toate şansele ca tribunele stadionului din „Primăverii” să fie arhipline.

„Va fi un meci dorit foarte mult de către jucătorii din generaţia 2001.

Şi-au dorit foarte mult o reîntâlnire între ei, dar mai ales să se reîntâlnească şi cu fanii constănţeni. Ideea a fost a lor. Tot scriau pe reţelele de socializare că vor să se reîntâlnească şi atunci am vorbit cu Sorin Mihăilescu, am luat legătura şi cu unul dintre eroii meciului cu FCM Bacău, Marcel Abăluţă şi am luat decizia. Sorin, fiind plecat din ţară, m-a întrebat dacă pot să mă ocup de organizare şi am zis imediat că se rezolvă. Eu cred că tribunele vor fi pline pentru că am vorbit cu mulţi suporteri şi cu băieţii din peluză care au zis că vor participa. Eu zic că va fi un feed-back bun”, a declarat Georges Muzaca.

Echipa FC Farul Constanţa 2001 va avea următoarea componenţă: Portari – George Curcă, Robert Tufiş – Jucători de câmp - Adrian Senin, Sandu Culeafă, Ion Barbu, Adrian Voicu, Cristi Petcu, Cosmin Chirea, Marcel Abăluță, Marius Zadea, Cristian Negru, Sorin Țeican, Vasilică Cristocea. Antrenori: Petre Grigoraș și Marian Dinu.

Echipa SSC Farul Constanţa 2016: Portari - Vladimir-Cosmin Neagu, Gică Mina – Jucători de câmp - Iulian Răvoiu, George F. Elisei, Cornel Ciobanu, Dan Ochia, Constantin Bumbac, Florin Pătrașcu, Dorel Zaharia, Vasi Șicu, Alexandru Grigoraș, Dani Popa, Vlad Suciu, Tudor Țaranu, Alin Mazilu, Ionuț Măgureanu, Cezar Beșleagă. Antrenori – Viorel Farcaş, Gică Mina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0161 secunde