Articole scrise de

Florica ZDRU

Ultima ştire adaugata : Miercuri, 28 Ianuarie 2015.
31 Iulie 2009
O problemă foarte delicată de sănătate sunt și tulburările de echilibru, statisticile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arătând că 5-10% dintre persoanele care se prezintă la medicul de familie acuză amețeli. Pe mă ...
30 Iulie 2009
Noul proiect al Ministerului Transporturilor care prevede ca TIR-urile să traverseze România fără să mai circule pe șosele nu i-a lăsat indiferenți nici pe cititorii noștri. Utilizată în toată Europa, această metodă pres ...
29 Iulie 2009
Plătiți cu jumătate din leafă de patru luni și fără garanția că vor primi salariile restante, un grup de muncitori este hotărât să-și toarne patronul "peste tot". "Când o să înțeleagă că e criză, mai stăm de vorbă! Niște ...
29 Iulie 2009
Printre simptomele dereglării digestiei (în termeni de specialitate – meteorism abdominal) se numără acumularea masivă de gaze la nivel intestinal sau în spațiul abdominal. În astfel de situații, abdomenul nu mai e ...
28 Iulie 2009
Dincolo de reglementări legale și tot felul de principii de organizare, este neîndoielnic faptul că reprezentanții legitimi ai asociațiilor de proprietari -președinte, administrator, comitet executiv - trebuie să-și desf ...
Stire din Sănătate : Deshidratarea copiilor pe timpul verii poate avea urmări grave
27 Iulie 2009
Vara, copiii petrec mai mult timp în aer liber sau pe terenurile de sport, ceea ce favorizează procesul de deshidratare. Specialiștii atrag atenția părinților și antrenorilor că trebuie să fie extrem de atenți la cele ma ...
27 Iulie 2009
Primul semn de bâlbâială îl constituie repetițiile multiple, studiile arătând că aproximativ 35% dintre copiii bâlbâiți prezintă cazuri similare în familie M. Turcu are 32 de ani și este mama unei fetițe de aproape p ...
25 Iulie 2009
Ziua de plată a cheltuielilor de întreținere pare o corvoadă în mod special pentru locatarii care muncesc de dimineața până seara târziu. Totul, din cauza programului scurt și rigid de încasări al unor asociații. Cu toat ...
23 Iulie 2009
Faptul că a purtat o uniformă de general nazist la o recentă prezentare de modă, unde a defilat împreună cu fiul său minor, îmbrăcat ca un soldat al Wehrmacht-ului, indiferent dacă se află sau nu sub incidența legii, est ...
22 Iulie 2009
Sânii se dezvoltă după pubertate odată cu celelalte glande sexuale și se atrofiază după menopauză. Studiile au arătat că ei sunt mai dezvoltați la femeile din regiunile calde, iar greutatea lor variază în funcție de sta ...
22 Iulie 2009
Urmare scandalului izbucnit la Universitatea Spiru Haret, cititorii cer ministrului Educației și Învățământului să facă ordine în întreaga rețea de învățământ superior, privată sau de stat, "complet scăpată de sub contro ...
21 Iulie 2009
Din ce în ce mai mulți cititori care locuiesc la bloc ne semnalează că în mod special după instalarea crizei, atât relațiile dintre vecini, cât și cele dintre locatari și administrația blocului au de suferit pe zi ce tre ...
20 Iulie 2009
Se mai întâmplă, probabil, ca înainte de culcare să intrați în ceea ce în termeni medicali se numește somn cataplectic, pe care l-ați antrenat în mod inconștient încă din timpul copilăriei. Ceea ce la copii reprezintă o ...
Stire din Cetățenești : Frumoasă și fițoasă, nu-i ajunge nimeni la nas
20 Iulie 2009
Există oameni care se cred cei mai deștepți și cei mai frumoși, au pretenția ca lumea să-i admire, dar, de fapt, nimeni nu-i suportă… "Fiica mea se crede deasupra tuturor oamenilor. Este frumoasă, deșteaptă, are ...
18 Iulie 2009
Este sezonul concediilor și multe persoane pleacă de acasă pentru perioade mai lungi de timp, lucru care ar trebui să atragă și diminuarea cheltuielilor de întreținere, în situația în care locuiesc la bloc. Pentru a nu ...
17 Iulie 2009
"De mult visam să am un câine atunci când mă voi muta la curte. Vreau să vă spun că mi s-a împlinit visul, dar a început coșmarul, pentru că soția mea niciodată nu și-a dorit un animal. Necazul e că și câinele, un « ...
17 Iulie 2009
Bulimia este o tulburare a comportamentului alimentar care se caracterizează printr-o nevoie incontrolabilă de a consuma produse alimentare în cantități foarte mari chiar de către persoane care, în mod normal, nu sunt g ...
16 Iulie 2009
De multe ori, proprietarii au o mare problemă atunci când nu pot mișca din funcție un vechi președinte sau administrator de bloc. Cum nu există limită de vârstă pentru aceste funcții, ei pot fi înlăturați doar dacă sunt ...
14 Iulie 2009
Neplăcerile vieții la bloc scad sau se înmulțesc direct proporțional cu interesul și respectul pe care le manifestă pentru bunăstarea generală atât locatarii din imobilul respectiv, cât și asociația de proprietari. A ...
14 Iulie 2009
Potrivit medicului stomatolog, Cecilia Bianu, mirosul neplăcut al respirației poate fi cauzat de o serie de factori generali, printre care se numără boli ca diabetul sau o problemă a sinusurilor, a faringelui, a plămânil ...
13 Iulie 2009
Bunicii pot constitui, adeseori, fie o "sursă rea" (hiperprotectivi cu nepoții, le creează multe facilități, multe cadouri sau chiar bani etc.), fie, dimpotrivă, o "soluție bună" și o sursă "prețioasă" de experiență bog ...
10 Iulie 2009
Scenariul pare fără de sfârșit: bărbatul, supărat foc pe consoarta… indisciplinată, o ia la pumni ori de câte ori aceasta îndrăznește să i se pună în cale. Paradoxal este că majoritatea femeilor victime ale violenț ...
09 Iulie 2009
Noul pachet general de servicii medicale acoperite integral din asigurări și tichete de sănătate, care urmează să intre în vigoare în septembrie 2009, a dat startul dezbaterilor publice. Potrivit proiectului, asiste ...
08 Iulie 2009
Mai pe românește spus, piercing-ul este o gaură în piele, care, automat, favorizează creșterea sensibilității acesteia. Tocmai de aceea, medicul dermatolog Ana Popa atrage atenția că deosebit de importante pentru reușita ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.0933 secunde