Lavrov spune că ridicarea sancțiunilor este un subiect în negocierile de pace

221
Lavrov spune că ridicarea sancțiunilor este un subiect în negocierile de pace - lavrovspune-1651406531.jpg

Articole de la același autor

Serghei Lavrov susține că ridicarea sancțiunilor impuse împotriva Rusiei face parte din negocierile de pace cu Ucraina, însă principalul negociator din partea Kievului, Mihailo Podoliak, a negat acest lucru, relatează Reuters.

„În prezent, delegațiile rusă și ucraineană discută zilnic prin videoconferință pe draftul unui posibil tratat de pace. Discuțiile includ, printre altele, problema denazificării, recunoașterea noilor realități geopolitice, ridicarea sancțiunilor, statutul limbii ruse”, a spus Lavrov, fără să elaboreze.


Podoliak a respins, însă, spusele diplomatului rus, despre care a spus că nu a participat nici măcar la o rundă de negocieri, și a spus că Ucraina nu are nevoie de lecții de denazificare sau de folosirea limbii ruse de la cei care au atacat și ocupat orașe ucrainene. Podoliak a precizat și că problema sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei nu a fost discutată deloc în cadrul negocierilor dintre cele două țări.


„Ține de toți partenerii noștri, împreună cu Ucraina, să decidem ce vom face în legătură cu sancțiunile, și când”.

Anterior, și președintele Zelenski a insistat că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie accentuate și că ele nu pot fi parte a negocierilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5695 secunde