Școlile constănțene așteaptă răspuns privind proiectul "Masa Caldă". Normele de aplicare au fost aprobate

9062
Școlile constănțene așteaptă răspuns privind proiectul

Articole de la același autor

Normele de aplicare a programului „Masa Caldă” în școlile din România au fost aprobate, recent, de către Guvern și încă nu se știe cât mai durează până la finalizarea licitațiilor și implementarea programului. Și anul acesta, la fel ca în 2022-2023, numărul de școli beneficiare este de 450, iar masa unui elev costă tot 15 lei. Bugetul total al programului este, pentru anul școlar în curs, de 195.000.000 de lei. La nivelul județului Constanța, șase școli beneficiază de programul „Masa Caldă” în anul curent. Doar că nu au încă niciun răspuns concret, la o lună de la începerea școlii…

Ministrul Educației, Ligia Deca, ne asigură, totuși, că, în câteva săptămâni, elevii beneficiari vor avea acea masă caldă. Cât vor dura, însă, licitațiile, aceasta este întrebarea!

„Până se pot pregăti actele normative secundare şi se vor face licitaţiile în teritoriu pentru un milion de beneficiari, ne dorim să continuăm cu formula de până acum cu 450 şcoli în programul-pilot Masa Caldă şi aşteptăm toate avizele de pe circuitul interministerial pentru a intra în şedinţă de Guvern şi a fi aprobată. Deci, ne dorim cât de repede să putem pentru şcolile care au fost incluse până acum în program să continuăm programul şi apoi în anul următor să putem extinde la numărul asumat prin legea învăţământului”, preciza ministrul în luna septembrie.

În județul Constanța, unitățile de învățământ beneficiare ale programului „Masa Caldă” sunt Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Liceul Tehnologic Crucea, Liceul Tehnologic „Radu Prișcu” Dobromir, Școala Gimnazială Cuza Vodă, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” și Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu. Proiectul continuă la fel ca anul trecut. Deocamdată, nu a fost pusă la dispoziție infrastructura necesară pentru a construi cantine. Nu ne putem aștepta prea curând la rezolvarea acestei probleme.

Directorul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Florentina Petre, ne-a asigurat că, și în anul școlar în curs, elevii unității de învățământ vor avea o masă cladă, dar proiectul se află în stadiul de demarare a procedurilor. „Proiectul va continua și anul acesta, dar deocamdată nu am primit nimic, deoarece proiectul este în curs. Bănuiesc că s-au aprobat normele metodologice și urmează să se facă licitație. Nu știu mai multe, Primăria se ocupă. Cred că există fonduri, pentru că au început să demareze toate procedurile. Și anul acesta, elevii vor primi masa caldă!”, a declarat Florentina Petre pentru „Cuget Liber“.



„Așteptăm și noi un răspuns”


În schimb, directorul Liceului Tehnologic Crucea, Mariana Dincă, ne spune că a luat la cunoștință faptul că proiectul se sistează. „Din câte am înțeles, astăzi, de la Primărie, de luni se sistează. Nu știu să vă spun exact, am înțeles că se așteaptă noile norme metodologice pentru asigurarea privind anul școlar 2023-2024. Iar legat de fonduri, problema stă în funcție de ce vine de la Guvern. Proiectul acesta este unul pilot, fondurile vin de la Guvern, prin primării. Noi doar eram beneficiarii. Mai multe detalii nu am. Așteptăm și noi un răspuns”, ne-a precizat directorul.

Un răspuns asemănător am primit și de la reprezentanții Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul”: „Nu știm când va începe proiectul, pentru că acum este la stadiul de licitație”.

Situația rămâne de urmărit în continuare. Rămâne să vedem cum vor gestiona primăriile fondurile pentru proiectul mesei calde și cum vor funcționa licitațiile. Cert este că elevii sunt asigurați cum că vor primi această masă caldă. Sperăm doar să nu li se dea speranțe false…



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0324 secunde