Navigatori care îşi fac singuri viaţă de coşmar la bordul navelor. "Atenţie mare la ce semnaţi!"

8382

Articole de la același autor

Viaţa la bordul navelor nu este uşoară, iar situaţia navigatorilor devine şi mai rea, uneori chiar dramatică, în cazul în care nu se acordă suficientă atenţie documentelor ce trebuie semnate înainte de plecarea în voiaj. Pot fi inserate multe capcane în contracte, atrage atenţia conducerea Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN).

În ciuda numeroaselor campanii de conştientizare a riscurilor, încă sunt numeroase cazurile de navigatori - în special nebrevetaţi, care nu sunt în schema minimă de siguranţă - păcăliţi prin încheierea unor aşa-zise contracte de consultanţă.

Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage atenţia acestor navigatori care sunt tentaţi să semneze orice li se pune în faţă pentru a pleca la bordul navei că lucrurile, pe lângă faptul că sunt în contradicţie cu legislaţia maritimă naţională şi internaţională, sunt şi foarte riscante, putând duce la probleme pe care nimeni nu le poate anticipa.

„Articolul 1 al Convenţiei privind munca la bordul navelor acordă o definiţie clară noţiunii de navigator: orice persoană angajată sau implicată sau care lucrează în orice funcţie/capacitate la bordul unei nave acoperite de convenţie. Prin urmare, contractul navigatorului trebuie să cuprindă deopotrivă un contract individual şi articolele din contractul colectiv de muncă ce acoperă nava.

Toate agenţiile de crewing autorizate de Autoritatea Navală Română trebuie să recruteze şi să plaseze navigatori numai la navele acoperite de contracte colective de muncă semnate de ITF sau de sindicate afiliate ITF cu armatorii acestora, indiferent de pavilionul pe care îl abordează aceste nave.

Contractele colective de muncă ITF sau semnate de sindicatele afiliate ITF cu proprietarii navelor prevăd că orice alte forme de contract sau documente semnate cu navigatorul care contravin contractului colectiv devin nule şi fără efect legal.

În baza contractului de muncă încheiat aşa cum prevede Convenţia, armatorii îşi iau anumite răspunderi şi obligaţii în ceea ce priveşte munca, viaţa, sănătatea, siguranţa şi, în unele cazuri, şi protecţia legală a navigatorilor”, a declarat Adrian Mihălcioiu, preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) şi şef al Inspectoratului ITF România.

Documente fără nicio valoare!

Aşadar, contractele de consultanţă sau orice altă invenţie în afară de ceea ce prevede Convenţia MLC 2006 şi legislaţia ţării sunt documente fără nicio valoare care îi pot pune pe navigatori în situaţii dificile, le pot aduce prejudicii atât lor, cât şi familiilor lor atunci când se întâmplă un necaz (accident, îmbolnăvire), când nava trece prin zone de război sau zone desemnate de ITF ca fiind periculoase, când nava se poate afla în situaţie de abandon, reţinută de autorităţi, când există o situaţie de poluare sau în alte situaţii care contravin legislaţiilor unor ţări etc.

„Navigatori, refuzaţi să semnaţi astfel de contracte care sunt împotriva voastră în primul rând, dar şi împotriva prevederilor legale când vorbim de o angajare la bordul unei nave maritime care intră sub incidenţa Convenţiei MLC 2006 şi vă încurajăm, sub acoperirea protecţiei identităţii obligatorii prin lege, să le raportaţi la ANR şi SLN în acelaşi timp”, a transmis şeful Inspectoratului ITF România. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5026 secunde