Sindicaliştii ameninţă cu greva generală! "Comasarea CERONAV ar pune în pericol certificarea navigatorilor"

18277
Sindicaliştii ameninţă cu greva generală!

Articole de la același autor

E zarvă mare în lumea navigaţiei, după ce, în spaţiul public, s-au vehiculat informaţii conform cărora o serie de instituţii aflate sub „umbrela” Ministerului Transporturilor - ANR, CERONAV, ARSVOM - ar urma să fie comasate. Ca în orice afacere, există riscuri, chiar mari, iar cei mai puţin iniţiaţi, aflaţi vremelnic în postura de a lua decizii, nici măcar nu le conştientizează!

Intenţiile de comasare a Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) cu orice altă structură bugetară, precum Autoritatea Navală Română (ANR) sau Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) nu au rămas indiferente în faţa Sindicatului Liber CERONAV, care a transmis că nu este de acord cu această mişcare. Mai mult decât atât, sindicaliştii atrag atenţia că, în situaţia comasării, certificarea navigatorilor ar fi pusă în pericol.

„Salariaţii instituţiei cu autofinanţare CERONAV se opun radical comasării cu oricare altă structură organizatorică bugetară, întrucât acest lucru poate genera degradarea imaginii CERONAV, obţinută prin multă muncă asiduă, de-a lungul existenţei sale. Timp de 47 de ani, CERONAV a evoluat constant, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu, reglementările internaţionale şi standardele de instruire stabilite de diversele organisme de acreditare/recunoaştere, furnizând servicii de instruire de cea mai înaltă calitate şi devenind un adevărat centru de excelenţă în Uniunea Europeană.

Pregătirea personalului navigant se realizează în baza convenţiei şi codului STCW, a Directivei Europene 2017/2397 privind recunoaşterea calificărilor profesionale în sectorul navigaţiei pe ape interioare, precum şi a cursurilor model agreate la nivelul Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) de către întreaga comunitate maritimă. De altfel, CERONAV este singurul centru din Europa care furnizează cursuri sub toate cele cinci standarde - STCW, OPITO, Nautical Institute, GWO şi Directiva Europeană 2017/2397.

Prin urmare, trecerea la o altă formă de organizare ar duce la un nou proces de acreditare, lung şi anevoios, timp în care cursurile ar fi suspendate. Acest lucru ar duce la scoaterea din piaţa de pregătire, pe de o parte, a personalului român maritim şi fluvial, a lucrătorilor români de pe diferite platforme maritime din industria oil şi gaz, sau din domeniul eolian, iar pe de altă parte, şi scoaterea României de pe lista ţărilor acreditate să desfăşoare astfel de cursuri”, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Sindicatului Liber CERONAV, ec. Cosmin Ciocea.

Un experiment riscant!

Sindicaliştii subliniază faptul că CERONAV are o activitate naţională unică şi specifică, ce nu are legătură cu activitatea altor structuri organizatorice bugetare, iar fuziunea cu alte structuri ar putea provoca dezechilibre economice financiare, care ar pune în pericol patrimoniul CERONAV, prin pierderea investiţiilor în curs şi cele viitoare, precum şi finanţările programelor cu proiectele europene.

„Asocierea cu alte entităţi bugetare, care nu sunt din sfera de activitate a CERONAV, va crea probleme serioase economice, deficienţa economico-financiară a acestora, limitând sau chiar blocând complet şi iremediabil activitatea instituţiei, precum şi activitatea de pregătire a navigatorilor români şi străini.

În prezent, CERONAV nu primeşte bani de la bugetul de stat, fiind o instituţie finanţată integral din fonduri proprii.

Riscul pierderii locului de muncă pentru cei 163 de angajaţi ai CERONAV şi libera practică în flota maritimă, în urma procesului de comasare, reprezintă un experiment riscant pentru o instituţie care este într-o continuă dezvoltare de aproape 50 de ani.

Prin urmare, în cazul în care intenţiile procesului de comasare se vor concretiza, salariaţii sunt hotărâţi să demareze acţiuni specifice de protest, inclusiv declanşarea grevei generale”, au precizat reprezentanţii Sindicatului Liber CERONAV. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4732 secunde