Constanţa fără gunoaie! Staţia de colectare deşeuri de la Tortoman, gata să fie pusă în funcţiune

368
Constanţa fără gunoaie! Staţia de colectare deşeuri de la Tortoman, gata să fie pusă în funcţiune - fondtortomangunoi-1657128768.jpg
Consiliul Judeţean Constanţa a organizat miercuri o conferinţă de presă în incinta hotelului Ramada privind finalizarea proiectului cofinanţat prin UE „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”. La conferinţă a participat preşedintele CJC, Mihai Lupu, însă evenimentul a fost deschis cu un discurs bine punctat al cunoscutei jurnaliste Lavinia Şandru.

„Putem vorbi despre un proiect finalizat. A durat opt ani de zile și iată că putem spune că am trecut la ceea ce înseamnă faza operațională. Multe astfel de proiecte au început și nu s-au finalizat. Acest proiect presupune un management cât se poate de corect. Există anumite lucruri pe care le întâlnim în viața de zi cu zi. Dacă le-am observa cu atenție nu le-am putea rata. Dacă vine vorba despre reciclare, cel mai utilizat deșeu generat de om este sticla. Pentru a se distruge aceste sticle este nevoie de un milion de ani. Sticla se poate recicla în proporție de sută la sută. Am putea să facem și noi asta. Deșeurile din lemn, în proporție de peste 80 la sută, ele pot fi valorificate. Aluminiul poate fi topit și reciclat la infinit. La cât plastic consumăm și aruncăm, în 2050, în oceane va fi mai mult plastic decât pește”, a declarat Lavinia Şandru.

Imediat după discursul Laviniei Şandru a luat cuvântul Mihai Lupu, cel care a descris succint proiectul.

„Acest proiect se adresează în proporție de 85 la sută populației județului nostru. Nu am conștientizat importanța implementării acestui proiect. Nu am conștientizat că acest proiect a fost generat de către UAT-uri. Am făcut un caiet de sarcini. Tehnicul și-a făcut treaba. Vreau să mulțumesc primăriilor. În multe zone ale României UAT-urile nu pun la dispoziție terenuri pentru a fi construite astfel de puncte de reciclare. Este foarte ușor să alocăm niște bani, dar de cele mai multe ori nu vedem efecte. Acest proiect a început în 2014 și după discuțiile cu specialiștii el urmează să fie upgradat. Am ajuns la un nivel mare de selecție și de valorificare a acestor deșeuri. Aceste deșeuri trebuie să devină o sursă de finanțare pentru UAT-uri. Deșeurile pot deveni o sursă de energie”, a declarat Mihai Lupu.

El a explicat, într-un mod foarte interesant, ce se va întâmpla cu gropile de gunoi care au fost astupate şi cu cele care urmează să treacă prin acelaşi proces.

„În momentul în care am închis gropile ecologice, acele zone urmează să fie împădurite. CJC nu se va spăla pe mâini odată cu delegarea acestui serviciu. Nu vom lăsa niciun lucru la întâmplare. Diverse zone ascunse care nu au activități comerciale pot ajuta la implementarea acestor stații. Orice proiect construit trebuia să fie recepționat. Nu aveam drumuri de acces. Abia zilele trecute am finalizat drumul de acces de la Tortoman. Elaborarea caietului de sarcini a trebuit să fie aprobată de fiecare UAT. Trebuie să demonstrezi și efectul acestui caiet de sarcini”, a mai spus Mihai Lupu.

Imediat după finalul conferinţei de presă, Mihai Lupu s-a deplasat împreună cu o delegaţie la stația de colectare a deșeurilor din localitatea Tortoman. Din delegație au mai făcut parte, printre alții, vicepreședinții CJC, Petre Enciu și Stelian Gima, și Adrian Picoiu, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”. Delegația a vizitat echipamentele care vor deservi la colectarea deșeurilor în viitorul apropiat în Dobrogea. Mihai Lupu a întărit ideea că este unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate în Dobrogea.

Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 43 de milioane de euro. Depozitul Tortoman va avea o capacitate de 35.000 de tone de deșeuri pe an.



Pagina a fost generata in 0.3872 secunde