Nu ignorați tulburările tiroidiene! Ce semne vă pot alarma

238
Nu ignorați tulburările tiroidiene! Ce semne vă pot alarma - fond-tiroida-2-1681727597.jpg

Articole de la același autor

Uneori, tulburările tiroidiene pot avea cauze neașteptate. Înainte de toate, însă, trebuie să ştiţi că tiroida este o glandă importantă a corpului, deoarece este responsabilă de producerea hormonilor necesari metabolismului. Acest lucru înseamnă că atunci când acești hormoni nu sunt suficienți, organismul nu va funcționa corect și nu va putea arde caloriile.


Una dintre cauzele mai puţin cunoscute ale tulburărilor tiroidiene este sedentarismul. Petreceți mai mult de cinci ore din zi stând pe scaun? Aveţi o viaţă sedentară? Ei bine, trebuie să ştiţi că exerciţiile fizice ajută glanda tiroidă să îşi exercite funcţiile. Mai mult decât atât, surplusul de kilograme afectează acest organ. Tocmai de aceea, o viaţă activă şi un program de mişcare ajută la menţinerea greutăţii normale, altfel spus este un plus pentru sănătatea tiroidei. În principiu, susţin specialiştii, orice exces este dăunător, lucru valabil și în cazul băuturilor care conțin cofeină. Pe scurt, prea multă cofeină afectează, printre altele, şi glanda tiroidă.


Potrivit dr. Lidia Oprea, și alcoolul este la fel de periculos pentru numeroase organe, precum creierul, ficatul, inima, rinichii, neuronii din creier, afectează rinichii, dar şi glanda tiroidă. De aceea, este indicat să consumaţi alcool ocazional, săptămânal sau chiar mai rar. „Nu uitaţi nici că fumatul nu afectează doar plămânii, ci și glanda tiroidă. Se pare că aceasta glandă este foarte sensibilă la efectele induse în organism de fumul de ţigară. Dacă nu sunteţi fumător, trebuie să fiţi foarte atenţi în ceea ce priveşte fumatul pasiv. În acelașii timp, este recomandat să vă feriţi de fum dacă vreţi să aveţi o tiroidă sănătoasă. De asemenea, o dietă săracă în alimente crude, dar bogată în carne din comerţ (plină de hormoni şi antibiotice), grăsimi (sosuri, foietaje, alimente prăjite), dar şi dulciuri rafinate şi făinoase din faină albă afectează glanda tiroida”, este de părere medicul.
Specialiștii vă sfătuiesc ca aproximativ 50% din alimentaţia zilnică să fie axată pe fructe şi legume proaspete. Pentru că tiroida se numără printre organele care au nevoie de somn pentru a se reface, nu uitați să vă odihniți suficient noaptea. Rețineți! Dacă aveţi un program de muncă încărcat, este indicat să dormiţi între orele 22:00-6:00.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5613 secunde