A fost lansat ghidul de finanțare al programului „Fabrici de reciclare”

166
A fost lansat ghidul de finanțare al programului „Fabrici de reciclare” - reciclare-1709728870.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat ghidul de finanțare al programului „Fabrici de reciclare”. Bugetul alocat, acordat prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor de reciclare a deșeurilor este de 220 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților Ministerului, valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8.4 milioane euro, care înseamnă echivalentul a 41.6 milioane lei fără TVA. De asemenea, valoarea minimă eligibilă care poate fi solicitată în cadrul proiectului este de 500 mii euro, calculată la cursul euro stabilit în cuprinsul ghidului de finanțare.

„Venim în sprijinul mediului privat şi, astăzi, am trimis la Monitorul Oficial Ordinul de ministru în care ne propunem să finanţăm cu 220 de milioane de euro, respectiv un miliard de lei, un număr aproximativ 26 de fabrici de reciclare pe care urmează să le finanţăm într-un procent care poate ajunge la 75%. Aşadar, 25% capital al beneficiarului şi 75% finanţare pe care o va acorda Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administratia Fondului pentru Mediu, bani din PNRR. Pentru a fi completă această Horă a reciclării despre care discutăm, mai avem nevoie de încă un lucru, şi anume de aceste fabrici care vor trebui să gestioneze cele opt miliarde de ambalaje pe care ne propunem să le strângem în fiecare an” a declarat ministrul Mircea Fechet.

Conform calendarului propus prin PNRR, până la data de 30.06.2026, vor fi construite și puse în funcțiune 26 de instalații de reciclare a deșeurilor.

Solicitanţii eligibili sunt operatorii economici autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare acestor coduri CAEN: 3821 - tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; 3822 - tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase; 3832 - recuperarea materialelor reciclabile sortate; 3831 - demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; 3811 - colectarea deşeurilor nepericuloase; 3812 - colectarea deşeurilor periculoase.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6148 secunde