Numărul unităților spitalicești din județul Constanța fără autorizație ISU, îngrijorător

1226
Numărul unităților spitalicești din județul Constanța fără autorizație ISU, îngrijorător - fond-autorizatie-isu-1704739141.jpg

Articole de la același autor

Un nou raport al Curții de Conturi dezvăluie concluzii dezamăgitoare privind sistemul spitalicesc din România. Raportul a analizat managementul resurselor umane și infrastructurii spitalicești în România, aferent perioadei 2014 - 2021. În rețeaua spitalicească publică nu s-a construit nicio unitate sanitară cu paturi nouă, în perioada 2014 – 2021, cu două excepții, multe unități funcționând, chiar și astăzi, fără autorizație ISU. Situația nu este foarte bună nici la nivelul județului Constanța, unde lucrurile lasă de dorit.

Conform analizelor, la nivel național, 68 din 368 de spitale își desfășoară diversele activități în imobile construite înainte de anul 1900. Un procent de 46% dintre spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății nu sunt autorizate ISU. De asemenea, 239 de clădiri din cele 3.040 aflate în rețeaua publică de sănătate se află, în prezent, în risc de prăbușire.

La nivelul județului Constanța, zece unităţi sanitare cu spitalizare continuă, din totalul de 18, nu au autorizaţie de securitate la incendiu. Potrivit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” Constanța, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 100.000 lei. În evidenţele inspectoratului funcţionează 18 unităţi sanitare cu spitalizare continuă, din care 10 construcţii nu au autorizaţie de securitate la incendiu, 7 sunt autorizate şi una nu necesită.

Autorizaţia de securitate la incendiu reprezintă actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean, prin care se certifică îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări. Autorizația de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata.

Categoriile de construcţii care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu se regăsesc în HGR nr. 571/2016.

Ministerul Sănătății deține 58 de spitale, Ministerul Transporturilor - 15 spitale, administrația locală - 279 de spitale, MAI și MAPN - 13 spitale, iar Academia Română, SRI și Ministerul Justiției - câte un spital. Din cele 58 de spitale ale Ministerului Sănătății, 10 clădiri se află în clasa I de risc seismic. 67 din cele 279 de spitale ale administrațIei locale dețin încadrare seismică. Iar 12 clădiri din cele 13 spitale ale MAI și MApN au încadrare seismică. SRI și Academia Română au câte un spital neexpertizat seismic. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4235 secunde