Semnal de alarmă la Microrezervaţie! Nu mai aruncați monede și mâncare la animale și pești!

1472
1

Articole de la același autor

În perioada estivală, Complexul de Ştiinţe ale Naturii din municipiul Constanţa este vizitat, zilnic, de mii de persoane. Din păcate, nu toţi cei care îi trec pragul sunt şi educaţi. Unii dintre ei aruncă tot felul de ambalaje pe la animalele aflate în Microrezervație, le bagă prin gard pufuleţi, biscuiţi, crochete sau ce mai au prin geantă, pentru copii.





Probabil că sunt oameni care au impresia că nu fac nimic greşit şi că doar hrănesc animalele, le diversifică alimentaţia, fără a se gândi nici măcar o secundă că, de fapt, le fac numai rău. Asta în condiţiile în care mâncarea pe care vizitatorii o consideră gustoasă şi potrivită pentru copilaşi poate cauza o sumedenie de probleme animalelor din ţarcuri, care, desigur, sunt tare curioase şi ispitite de mâncărurile pe care lumea le-o introduce tacticos printre zăbrelele de la garduri. Ba chiar, unii chiar se chinuiesc până introduc prin gard vreo bucăţică din sendvișul rămas de la cei mici ori vreo crochetă. Şi, desigur, imediat ce observă că e rost de mâncare, animalele se apropie de garduri şi le mănâncă într-o clipită. Gustul nou, diferit de cel al mâncărurilor pe care angajaţii complexului le-o aduc în fiecare zi, le determină să vină fuga-fuga la garduri, doar că ele habar nu au că mâncărica gustoasă pe care lumea le-o dă, deseori fără intenţii rele, este şi păcătoasă pentru ele. De ce?



Banii aruncați în bazinul peștilor nu vă vor îndeplini dorințele

Pentru că aceasta nu conține nutrienții necesari pentru menținerea unei sănătăți optime, așa cum este cea furnizată de angajații complexului, care răspunde nevoilor fiecărei specii în parte. Așa că, dragi constănțeni, dragi turiști, napolitanele voastre, snacksurile ori ce mai aveți pitit prin rucsac le fac un mare rău animalelor. Și la fel se întâmplă și în cazul peștișorilor care înoată în bazinul din curtea microrezervației. Aici, pe lângă faptul că sunt sufocați mereu de monedele aruncate în bazin și care le dăunează, bineînțeles, pe deasupra, acum sunt îmbuibați, mai nou, și cu cereale achiziționate din comerț. Da, ați citit bine! Unii oameni au impresia că bieții pești vor înhăța, efectiv, cerealele și se vor hrăni cu ele. Ei, bine, peștilor nu le plac cerealele, nici cele cu lapte, cum le faceți voi piticilor voștri acasă, și nici cele înmuiate în apă. În primul rând, îmbiindu-i la un astfel de festin, îi îmbolnăviți. Apoi, murdăriți, inutil, bazinul în care ei înoată.



Aveți cumva impresia că vă aflați pe tărâmul lui Hades, din Legendele Olimpului, ca să recurgeți la astfel de gesturi? Nici măcar la Fontana di Trevi nu vă aflați, iar banii aruncați în bazinul peștilor le aduc doar lor un ghinion toxic, nu vă vor îmbogăți și nici nu vă vor îndeplini dorințele, indiferent care sunt acestea. De fapt, nu faceți altceva decât să poluați bazinul cu monedele aruncate, pentru că ele conţin substanţe precum cupru, nichel etc, iar din această cauză, sănătatea micilor înotătoare este pusă în pericol, în special din cauza ionilor metalici din compoziţia monedelor. Din păcate, o parte a populației nu vrea să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în astfel de situații, iar acest lucru este confirmat de conducerea Complexului de Științe ale Naturii.



„Ne confruntăm cu astfel de situaţii în mod constant. Vizitatorii aruncă gunoaie în bazin. Suntem nevoiţi ca la 2-3 zile să le strângem mereu.



Când vorbesc cu oamenii, am impresia că înțeleg. Ei trebuie să fie conştienţi că cerealele, de exemplu, sunt foarte dăunătoare pentru peşti, la fel ca şi monedele. În urmă cu două săptămâni am golit bazinul şi am adunat mâlul şi monedele. Azi este la fel. Populaţia este rugată să înţeleagă că aceasta este mâncare cu zaharuri cu aditivi alimentari, or, ei, în mediul lor natural, nu se hrănesc cu aşa ceva, deci în mod sigur le riscă sănătatea”, ne-a declarat directorul CSN Constanţa, Iulian Călin.



Comentează știrea

Mihai
8 august 2022
Educatie dar las ' ca merge si asa

Foarte corect.Pe de alta parte ierbivorele din tarcuri ,asta primavara ar fi "ucis "pentru o mana de iarba verde pe care nu avea cine sa o coseasca in timp ce testoaselor terestre inghesuite intro cusca intunecoasa, le fusese aruncata o lada de rosii borhotite.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4304 secunde