Toate știrile despre Năvodari în ziarul Cuget Liber Online.

Năvodari

Orașul Năvodari este situat în zona centrală a județului Constanța, pe malul de sud al lacului Tașaul și pe grindul dintre acesta și lacul Siutghiol. Se află la o distanță de 15 km de municipiul Constanța, având ca vecini la nord - Lacul Tașaul și satul Sibioara, la sud - Lacul Siutghiol și stațiunea Mamaia, la vest - comuna Lumina, iar la est - Marea Neagră. Evoluția urbanistică, trecerea de la cadrul rural la structura urbană se produce dupa cel de-al Doilea Război Mondial, mai cu seamă începând din 1949-1950, moment în care dezvoltarea economică și industrială, transformă localitatea într-un însemnat centru muncitoresc.
În anul 1954 începe construcția Uzinei de superfosfat și acid sulfuric (U.S.A.S), care a intrat în funcțiune cu prima linie în 1957, aceasta deschizând drumul industrializării zonei și creșterii numărului populatiei (în anul 1968 populația localității Năvodari depășea 6500 de locuitori). Astfel, prin Legea 2/20 decembrie 1968, localitatea Năvodari a fost declarată oraș, având în subordine administrativă localitatea Mamaia Sat. Procesul de urbanizare a cunoscut o evoluție continuă, rezultând o imagine cu personalitate a localității.
Construcția Combinatului Petrochimic Midia-Năvodari și ulterior a Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari a dus la o explozie demografică în anul 1983, când populația a ajuns la 26.000 locuitori.
1180 articole cu tagul "Năvodari". Ultima știre adaugata : Luni, 13 Iulie 2026.

19 Noiembrie 2011
Proaspeții boboci de la Liceul Lazăr Edeleanu din Năvodari sunt invitați de Primăria orașului și Casa de Cultură Pontus Euxin la o petrecere de bun venit în rândul liceenilor.Diseară, de la ora 21.30, sunt aștepați cu dr ...
17 Noiembrie 2011
Ieri, pe parcursul întregii zile, Școala "Grigore Moisil" din Năvodari a fost gazda unui eveniment demarat și sponsorizat de Primăria Năvodari și Rompetrol, în care mai mulți copii din oraș au avut ocazia să arate, print ...
16 Noiembrie 2011
În această perioadă, administrația locală Năvodari este implicată în executarea a mai multor lucrări la Țara Piticilor, Bl 7, RA, Bl H7, M2, T7 și sunt plombate toate străzile afec-tate de lucrări până în prezent. Astfel ...
15 Noiembrie 2011
În această perioadă, administrația locală Năvodari este implicată în executarea a mai multor lucrări la Țara Piticilor, Bl 7, RA, Bl H7, M2, T7 și sunt plombate toate străzile afectate de lucrări până în prezent. ...
15 Noiembrie 2011
Administrația locală Năvodari și Grupul Rompetrol vor organiza, mâine, de la ora 10.30, o acțiune de voluntariat în orașul Năvodari, pentru a celebra Anul European al Voluntariatului. Activitățile ce vor fi desfășurate a ...
11 Noiembrie 2011
Consiliul local Năvodari a votat, în ședința de ieri, trei proiecte ce vizează amenajarea unui parc de recreere în localitate prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Valoarea totală a proiectului este de 2,6 milio ...
11 Noiembrie 2011
Trei copii mor în fiecare minut în lume din cauza pneumoniei. Conform statisticilor, pneumonia este principala cauză de mortalitate infantilă. Cu toate acestea ea este o boală ce poate fi prevenită prin imunizare, o alim ...
11 Noiembrie 2011
Primăria Năvodari a votat, ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, implementarea proiectului Cultural Artistic "NĂVOD - ART Atelier teatral". Inițiativa aparține actrițelor Liliana Bărăscu și Danei Trifan, care au pr ...
10 Noiembrie 2011
Primăria orașului Năvodari anunță că toți cetățenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia, de mâine, de căldură în regim non stop. Decizia a fost luată de comun acord cu societatea distribuitoare a ...
10 Noiembrie 2011
Consiliul Local Năvodari este convocat în ședința ordinară, astăzi, la ora 17.00.  Întrevederea se va desfășura în sala de ședințe din Casa Căsătoriilor Năvodari și va avea 36 de puncte pe ordinea de zi. Dintre aces ...
10 Noiembrie 2011
Ieri după-amiază, conducerea Ministerului Educației a băgat în videoconferință Inspectoratul Școlar Județean Constanța, pe marginea unui studiu comparativ considerat irelevant de majoritatea directorilor de unități de în ...
09 Noiembrie 2011
Locuitorii orașului Năvodari vor avea, de mâine, căldură 24 de ore din 24 în locuințe. Decizia a fost luată de comun acord cu societatea distribuitoare a agentului termic, după ce, în ultimele zile, temperaturile din tim ...
Cuget Liber -
08 Noiembrie 2011
Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța anunță că furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, între orele 9.00 și 15.00, în localitatea Corbu și în zona Industrială Midia - Năvodari. Măsura a fost luată pentru ...
Stire din Eveniment : Week-end sângeros în Năvodari
07 Noiembrie 2011
Violența domestică este un subiect amplu dezbătut în țara noastră; se fac statistici cu numărul copiilor bătuți de părinți sau cu numărul femeilor torturate fizic și psihic de bărbații lor, se poartă discuții interminabi ...
05 Noiembrie 2011
Două femei din Năvodari au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiate de bărbații lor. Maria Dragomir și Steliana Peicu au avut ghinionul să fie în calea soților lor, după ce aceștia s-au îmbătat. Nicolae Dragomir și-a ...
05 Noiembrie 2011
La doar 13 ani, o fetiță din Năvodari poate să ne dea lecții, tuturor, despre tărie și speranță. Suferă de diabet, este insulino-dependentă și trebuie să urmeze un tratament și un regim strict pentru a supraviețui. Zi de ...
Stire din Politică-Administrație : Orașul Năvodari va avea o nouă bază sportivă
04 Noiembrie 2011
Proiectul prin care administrația locală Năvodari dorește reabilitarea unui teren degradat pentru amenajarea unei baze spor-tive se aproprie cu pași repezi de final. Inițiativa, care beneficiază de o sponsorizare de 45.0 ...
02 Noiembrie 2011
La Năvodari a început furnizarea energiei termice pentru cetățenii racordați la sistemul centralizat de încălzire. Pentru început, caloriferele vor fi calde doar în intervalul 18.00 - 6.00, urmând ca programul să fie ext ...
29 Octombrie 2011
Nici nu a ajuns bine pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța dosarul italianului Roberto Vincentelli, patronul societății Ecological Center SA Năvodari, că este posibil ca acesta să fie returnat procurorilor. De ...
28 Octombrie 2011
Polițiștii din Năvodari și ofițerii de la Crimă Organizată au surprins, ieri după-amiază, un tânăr care încerca să vândă etnobotanice în fața Grupului Școlar "Lazăr Edeleanu". Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost iden ...
27 Octombrie 2011
Un cadavru a fost văzut plutind în Canalul Dunăre – Marea Neagră, în zona podului rutier de la Năvodari, spre Lumina, pe partea cu localitatea Năvodari, la aproximativ 750 de metri de pod. O femeie a anunțat la 112 ...
27 Octombrie 2011
Un tânăr de 22 de ani a fost depistat de polițiști, la Năvodari, în timp ce oferea spre vânzare 15 pliculețe cu plante etnobotanice, chiar lângă un liceu din localitate.
24 Octombrie 2011
Week-end încărcat la Năvodari unde, de vineri până duminică, s-au desfășurat "Zilele Recoltei". Prima zi a evenimentului a debutat "sărăcăcios", spune consilierul local, Moruzi Vasile. Vremea deloc prielnică a produs mic ...
Stire din Politică-Administrație : Năvodariul a câștigat în instanță lupta cu  SC Ecological Center SA
22 Octombrie 2011
SC Ecological Center SA, firma care dorea să aducă groapa de gunoi pe capul năvodărenilor, a pierdut procesul cu administrația locală a orașului, instanța respingând cererea societății privind emiterea unei hotărâri care ...
Cuget Liber -
22 Octombrie 2011
În perioada aceasta, Primăria Năvodari, împreună cu SC Termica Distribuție, desfă-șoară o serie de lucrări prin care sunt asfaltate, bordurate și plombate mai multe căi de acces din oraș. Potrivit declarațiilor directoru ...
22 Octombrie 2011
 În perioada imediat următoare, primăria Năvodari va demara licitația pentru vânzarea imobilelor construite la mansardele blocurilor CONSIR, USAS și LEGMAS situate pe str. Mării. De asemenea, tot în această perioad ...
22 Octombrie 2011
La inițiativa primarului Nicolae Matei, năvodărenii vor primit gratuitate la căldură, timp de o lună, prin tragere la sorți. De asemenea, potrivit conducerii administrației locale, în condițiile în care CET Midia Năvodar ...
21 Octombrie 2011
Primarul Nicolae Matei a explicat cum va funcționa sistemul prin care locuitorii orașului vor fi scutiți, pe rând de la plata căldurii și apei calde prin rotație. Matei a explicat că va exista o tragere la sorți pentru s ...
19 Octombrie 2011
Administrația locală Năvodari, prin intermediul serviciului de Direcție Socială, informează locuitorii orașului cu privire la condițiile și criteriile de acordare a ajutorului de încălzire. Potrivit informațiilor oferite ...
19 Octombrie 2011
Constănțenii vor fi chemați la urne, duminică, 6 noiembrie, pentru a participa la referendumul inițiat de președintele CJC, Nicușor Constantinescu, ce vizează desființarea județului Constanța. Costurile organizării acest ...
Pagina a fost generata in 0.0818 secunde