Rusia a lansat un avertisment pentru Ucraina: "Vă predaţi sau muriţi!"

279
Rusia a lansat un avertisment pentru Ucraina:

Articole de la același autor

Ucraina e din nou ținta unor bombardamente feroce, iar rușii vizează civili, fără ca măcar să mai pretindă altceva. Orașul Harkov a fost puternic bombardat. Rușii au atacat și o uzină militară aflată la periferia Kievului, iar duminică noi explozii s-au auzit în capitală. Anterior, anunțaseră că vor ținti din nou zone din nordul țării, din cauza atacului ucrainean asupra navei amiral a Moscovei.

Un om a murit și mai mulți au fost răniți. Lovituri au avut loc și în vestul Ucrainei, în zona orașului Liov. Potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Națiunilor Unite, aproape 2.000 de civili au murit de când a început războiul din Ucraina. 162 dintre ei sunt copii. Alte peste 2.600 de persoane au fost rănite. ONU precizează, însă, că numărul victimelor este, cu siguranță, mult mai mare. Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum forțelor ucrainene care încă luptă în orașul asediat Mariupol să depună armele până duminică dimineață. În replică, Volodimir Zelenski a transmis că dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt eliminați, negocierile cu Rusia se opresc.

În timpul invaziei din Ucraina, armata Rusiei a pierdut mai mulți comandanți și ofițeri de elită. Cel puțin opt generali ruși și mai mulți ofițeri cu rang superior au fost uciși în lupte. Moartea generalilor i-a făcut pe unii analiști să se întrebe de ce militari cu grad superior din armata ruse sunt atât de aproape de linia frontului, scrie Insider.

Cu pierderi atât de mari, unii experți consideră că generalii nu au fost pur și simplu în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, ci că, cel mai probabil, Ucraina îi vizează în mod special. Pe de altă parte, este neobișnuit ca astfel de ofițeri de rang înalt să se pună în pericol apropiindu-se atât de linia frontului, experții militari considerând că Vladimir Putin i-a trimis acolo pentru a prelua control asupra operațiunilor care, în unele zone, s-au blocat.

Fostul șef al CIA, David Petraeus, spunea că moartea atâtor generali într-un timp atât de scurt este un lucru foarte, foarte neobișnuit și reprezintă o dovadă a faptului că dispozitivul de comandă și control al armatei ruse nu funcționează.

Pentru că armata Ucrainei este depășită numeric de cea a Rusiei, țintirea ofițerilor superiori ar putea fi o parte importantă a războiului informațional, a declarat pentru BBC Rita Konaev, de la Universitatea Georgetown.

Pentru ca Ucraina să vizeze anumiți ofițeri ruși, trebuie să știe unde sunt aceștia. Analiştii spun că Rusia a folosit canale deschise de comunicaţii care ar fi putut să ofere indicii despre localizarea anumitor ţinte.

Un iaht deținut de magnatul rus al aluminiului Oleg Deripaska a sosit sâmbătă într-un golf din apropierea stațiunii Gocek din sud-vestul Turciei, în timp ce mai mulți miliardari ruși se îndreaptă spre Turcia pentru a fugi de sancțiunile occidentale din cauza invaziei Rusiei asupra Ucrainei, scrie Reuters.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1361 secunde