Fără facilităţi, dar cu explozie de preţuri, în 2024. Vine Apocalipsa fiscală!

2742
Fără facilităţi, dar cu explozie de preţuri, în 2024. Vine Apocalipsa fiscală! - fond-1702568004.jpg

Articole de la același autor

Decembrie, colinde, şorici, vin fiert, poveşti la gura sobei. Se apropie sărbătorile de iarnă, a început sezonul sporturilor albe, feeria zăpezii. Constănţeni, bucuraţi-vă cât mai mult de aceste mici plăceri ale vieţii, pentru că, de la 1 ianuarie 2024, vine Apocalipsa fiscală: creşteri de TVA şi de impozite, explozie de preţuri, adio facilităţi, drum bun privilegii!

Fie că ne referim la firme mai mici sau mai mari, persoane fizice, salariaţi sau pensionari, cu toţii vom fi afectaţi de măsuri fiscale pe care guvernanţii de la Bucureşti, presaţi de Uniunea/Comisia Europeană să reducă deficitul bugetar, le vor implementa începând cu prima zi a noului an. Dar, să le luăm pe rând.

În ceea ce priveşte firmele mici şi mijlocii, vor fi instituite două cote de impozitare pe veniturile acestora. Astfel, este vorba despre o cotă de 1% pentru microîntreprinderile care realizează venituri ce nu depăşesc 60.000 euro, respectiv de 3% pentru microîntreprinderile care au venituri ce depăşesc 60.000 euro sau desfăşoară activităţi, principale sau secundare, în domeniile editare produse software, facilităţi de cazare, restaurante, catering pentru evenimente, baruri, activităţi juridice (societăţile cu personalitate juridică care nu sunt entităţi transparente fiscal, constituite de avocaţi), activităţi de asistenţă medicală generală sau specializată, stomatologie.

Plâng IT-iştii şi constructorii

S-a terminat şi cu facilităţile pentru IT-işti. Astfel, persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator vor fi scutite de la plata impozitului pe venit, dar numai pentru veniturile realizate în baza unui singur contract individual de muncă şi pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei, inclusiv.

Alte trei sectoare - construcţiile, agricultura şi industria alimentară - îşi vor pierde din privilegii. Va exista scutire de la plata impozitului pe venit aplicabilă numai pentru veniturile realizate în baza unui singur contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, şi pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei, inclusiv. În plus, este eliminată exceptarea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale datorată de către angajatori pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau în alte condiţii de muncă.

Tot de la 1 ianuarie 2024, sumele reprezentând valoarea nominală a tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă acordate potrivit legii vor fi incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.

TVA creşte mai ceva ca Făt Frumos!

Ministerul Finanţelor umblă şi-ntr-un loc sensibil, la TVA, iar această manevră va duce, fără îndoială, la o explozie a preţurilor şi serviciilor.

„Livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă va avea o cotă de TVA de 9%, în 2024, în creştere de la 5%, de acelaşi regim urmând a avea parte şi centrele de fitness/bazele sportive, activităţile recreative (parcurile de distracţii/recreative, bâlciuri), intrarea la evenimente sportive, precum şi livrarea de locuinţe sociale (cu păstrarea plafonului de 600.000 de lei) şi livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă.

TVA va creşte de 9% la 19% pentru livrarea de bere fără alcool şi de alimente cu zahăr adăugat, al căror conţinut total de zahăr este de minimum 10 grame/100 grame produs, iar pentru transportul de persoane în scop turistic sau de agrement, cota de TVA se majorează de la 5% la 19%”, au transmis reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Tot de la începutul anului viitor, va avea loc introducerea în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate a băuturilor nealcoolice cu zahăr adăugat/conţinut de zahăr între 5 - 8 grame/100 ml 0,4 lei/litru şi peste 8 g/100 ml 0,6 lei/litru. De asemenea, se majorează cu 7,5% nivelul accizelor pentru produsele de tutun, în timp ce în cazul produselor cu alcool va exista o creştere cu 10%.

XXX

Multe categorii bugetare îşi vor vedea veniturile diminuate, dar asupra subiectului salarii şi bonusuri vom reveni într-o ediţie viitoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3589 secunde