Politică-Administrație

Ultima știre adaugată : Sâmbătă, 25 Iulie 2026.


05 Aprilie 2024
În prag de campanie electorală, toţi primarii comunelor din judeţul Constanţa îşi continuă proiectele pe care le-au început, ba mai mult, le şi accelerează pentru a le finaliza cât mai repede. Acest lucru se întâmplă şi în comuna Poarta Albă, acolo u ...
05 Aprilie 2024
Liderii PSD și PNL au depus, vineri, la Biroul Electoral Central lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe data de 9 iunie.Liderii PSD și PNL speră la cel puțin 17 locuri eligibile, iar în urma redistribuirii s-ar put ...
05 Aprilie 2024
Peste 5.000 de susţinători din toată ţara participă vineri, la Sala Palatului, la Consiliul Naţional al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) care s-a reunit pentru validarea candidaţilor la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.Potrivi ...
05 Aprilie 2024
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a ieşit pe teren în localitatea pe care o administrează pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare care se efectuează în această perioadă.De asemenea, edilul a anunţat că cei care nu păstrează cur ...
04 Aprilie 2024
Alianţa electorală PSD - PNL va depune, vineri, la Biroul Electoral Central, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din luna iunie, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan.„Mâine (n.r. vineri), la ora 10:00, vom merge la Biroul ...
04 Aprilie 2024
Senatorul USR din Constanţa, Remus Negoi, îşi continuă activitatea intensă din Parlamentul României. Acesta a avut mai multe intervenţii în Plenul Senatului prin care a încercat să ofere soluţii pentru păstrarea medicilor în spitalele din România. Di ...
04 Aprilie 2024
În aceste momente, Partidul AUR, filiala Constanța, organizează o conferință de presă, la sediul județean al partidului.La eveniment sunt prezenţi: candidatul AUR la alegerile europarlamentare Nicolae Vlahu, candidat AUR la Primăria Constanța - Ovidi ...
04 Aprilie 2024
Parlamentul European a aprobat, anul trecut, în sesiune plenară la Strasbourg, decizia Consiliului European de a creşte de la 705 la 720 numărul locurilor din legislativul comunitar pentru următorul mandat.Propunerea Consiliului European s-a bazat pe ...
04 Aprilie 2024
Parlamentul European îi reprezintă pe cei 450 de milioane de oameni care trăiesc în Uniunea Europeană și mai este cunoscută și sub denumirea de „Uniunea” sau „UE”. Oamenii din Uniunea Europeană aleg prin vot 705 persoane care să îi reprezinte în Parl ...
03 Aprilie 2024
La sediul Instituției Prefectului, sala Remus Opreanu, a avut loc, ieri, instruirea, în vederea organizării alegerilor din 9 iunie, a primarilor și secretarilor unităților administrativ teritoriale din județul Constanța. În cele două sesiuni de pregă ...
03 Aprilie 2024
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, Penny Pritzker, despre rolul pe care România îl poate avea în procesul de redresare şi reconstrucţie a Uc ...
Cuget Liber
03 Aprilie 2024
Reprezentanţii administraţiei publice locale din oraşul Ovidiu au finalizat lucrările de construcție pentru capela mortuară a orașului, situată în cimitirul ortodox nou. Acest proiect cu destinație socială, realizat din bugetul local, va fi folosit d ...
03 Aprilie 2024
Reabilitarea totală a corpului vechi al Primăriei Techirghiol a început în urmă cu o lună şi jumătate, iar în acest moment se lucrează intens, atât la interior, cât şi la exterior. Clădirea, veche de peste 100 de ani, cunoscută şi sub numele de „Vila ...
02 Aprilie 2024
La finalul săptămânii trecute a fost inaugurat noul obiectiv de investiții al Comunei Ciocârlia, respectiv „Sala de Sport Școlară”. La eveniment au fost prezenți deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, Silviu – Iulian Coșa, prefectul jud ...
02 Aprilie 2024
Eugen Voineagu, fost șef al Protecției Consumatorului Constanța, va candida la Primăria Constanța."Am decis să candidez independent pentru funcția de Primar al Constanței. Pentru că am văzut ce nu au putut sau nu au vrut să facă primarii încolonați p ...
01 Aprilie 2024
Istoria unui oraş este arătată prin imagini, manuscrise, mărturii, însă nu doar aceste lucruri se află la bază. De cele mai multe ori clădirile istorice dintr-un oraş sunt extrem de importante, mai ales dacă ele nu au fost distruse în totalitate sau ...
01 Aprilie 2024
La Mihail Kogălniceanu a început construcția unui bloc de tip ANL pentru tineri, destinate închirierii, a anunțat Ancuța Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu. Imobilul va fi amplasat pe strada Stejarului și cuprinde 16 unități locative iar valo ...
01 Aprilie 2024
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că partidul este suveran şi, dacă acesta îi va cere să candideze la alegerile prezidenţiale, va proceda ca atare.Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, ...
01 Aprilie 2024
Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, a anunţat Administraţia Prezi ...
01 Aprilie 2024
Aşa cum ziarul Cuget Liber a anunţat încă din edițiile anterioare, Mihai Lupu va candida pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Judeţean Constanţa, din partea PUSL, la alegerile locale din 9 iunie. Dacă până mai ieri informațiile obținute de ...

Cele mai accesate știri

Pagina a fost generata in 0.0549 secunde