Teoria conspirației în școli și grădinițe. "Nu avem nimic de ascuns!"

5872

Articole de la același autor

Deși telefoanele mobile și ceasurile inteligente fac parte din viața de zi cu zi, teoretic, acestea nu își au locul în sala de clasă. Indiferent că vorbim de copii de grădiniţă sau şcolari, ei ar trebui să nu aibă asupra lor aşa ceva, pentru a fi capabili să se concentreze asupra lecţiilor, în condiţiile în care se ştie că toate aceste dispozitive sunt o perturbare pentru ei. La momentul actual, în toate unităţile de învăţământ sunt copii care au la ei smartwatch-uri deoarece le dau chiar părinţii să le poarte, spun ei, pentru siguranţa celor mici.

Zilele acestea, mai mult ca oricând, adulţii au optat pentru respectivele dispozitive după ce au auzit de cazul halucinant din Popești-Leordeni, care a ajuns în atenția publicului, o educatoare fiind filmată în timp ce îi amenința cu bătaia și îi jignea pe copiii de la o grădiniță. Pentru că femeia se purta total nepotrivit față de cei mici, ea a fost filmată în momentele în care îi jignea pe copii, îi amenința că îi bate și avea un comportament neadecvat unui cadru didactic. Tot luna aceasta, în Timiș, o fetiță în vârstă de numai doi ani ar fi fost lovită de o educatoare, care, ulterior, a fost înregistrată cu un microfon de mama celei mici. Deci, ce faci, ca părinte, dacă micuţul pe care l-ai crescut de când avea doar 2-3 kilograme vine şi îţi spune că doamna bate copiii, îi jigneşte sau ai suspiciunea că ceva nu este în regulă în respectiva unitate de învăţământ? Probabil că orice părinte care ar observa că propriul copil este traumatizat, vine cu semne pe corp acasă, ar lua decizia de a investiga situația, pentru a afla care este adevărul și ce se întâmplă în spatele ușilor, după ce lasă copilul la grădiniță sau școală. Și, da, este posibil ca acesta să recurgă la varianta achiziționării unui smartwatch, pentru a auzi ce se întâmplă pe parcursul orelor în sala de curs. Alţii, în schimb, sunt doar curioşi să vadă cum decurge ora de curs şi nimic mai mult.

Fără incidente în judeţul Constanţa

Partea bună este că în judeţul nostru nu au existat până acum astfel de situaţii dramatice. Potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Constanța, Sorin Mihai, nu au avut plângeri în acest sens. Ce spun, însă, cadrele didactice şi părinţii despre utilizarea smartwatch-urilor?

Prof. Sorina Eftimie, de la Şcoala „Lucian Grigorescu” Medgidia, ne-a declarat că ea le-a spus copiilor să nu vină cu astfel de dispozitive, pentru că aceștia au tendinţa de a da telefoane în fiecare pauză, dar aceștia s-au ambiţionat să le păstreze şi nu s-a impus în niciun fel.

„Se mai întâmplă să mai sune vreun ceas sau vreun telefon în timpul orei şi le fac observaţie. Părinţii mi-au motivat, însă, decizia de a le da astfel de dispozitive prin prisma faptului că unii copii pleacă singuri spre casă şi vor să îi monitorizeze cu ajutorul ceasurilor inteligente şi am tratat cu înţelegere acest lucru. Aceste ceasuri fac parte din viaţa noastră, acesta este trendul. Avem atâtea lucruri în ultimul timp care ne cer adaptabilitate la tot ce este nou şi tot ce ne invadează din afara spaţiului clasic, încât ceasurile cred că au trecut pe locul doi pentru multe cadre didactice”, a subliniat profesoara.

Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul”, prof. Carmen Guguş, a precizat că elevii vin cu astfel de dispozitive, dar s-a ajuns la o înţelegere cu părinţii, achiziţionându-se un suport special pentru ele.

„Am avut, totuşi, câteva sancţiuni pentru copiii care au utilizat telefoanele în timpul orei. La prima abatere li se atrage atenţia, la a doua primesc mustrare scrisă, dar se poate ajunge şi la retragerea bursei şi mutarea disciplinară la o altă clasă, dar numai cu acordul părintelui. Din fericire, nu s-a ajuns la astfel de situaţii. Dacă părinţii ne ascultă cu ajutorul aplicaţiilor de pe un smartwatch, de exemplu, ce pot auzi? O lecție. Totuși, nu este corect s-o asculte, pentru că în acea clasă nu sunt doar eu, ci și copiii. Este o impolitețe să asculți pe cineva fără ca această persoană să știe că este ascultată. Eu, personal, nu am nimic de ascuns și oricine poate să asculte lecția predată, dar nu este în regulă”, a declarat managerul pentru „Cuget Liber”.

Copiii sunt distraşi de la activităţile şcolare

La rândul său, directorul Grădiniței „Steluţele Mării”, prof. Nina Andreiev, a declarat următoarele: „Avem și noi copii care vin cu astfel de ceasuri, dar le sugerăm părinților să nu le mai dea, pentru că le pot pierde, le pot strica. Nu avem nimic de ascuns. Dacă părinții le dau copiilor așa ceva, înseamnă că nu au încredere”.

Prof. Side Cherim, educatoare în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, a adăugat că a avut, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, doi copii cu smartwatch-uri. În prima săptămână, când se juca liber, unul dintre copii și-a manifestat dorința de a-și suna mama.

„L-am lăsat și i-am spus că poate să asculte și activitatea, dacă vrea, dar i-am sugerat apoi, pentru că cel mic începuse să sune prea des, să nu îi mai permită folosirea acelui dispozitiv pentru că stătea lipit de el și nu mai era atent la activități”, a completat cadrul didactic.

De partea cealaltă, părinţii spun că le dau copiilor astfel de ceasuri inteligente pentru a evita unele evenimente neplăcute, să îşi simtă în siguranţă puii, să ştie când pleacă sau când ajung acasă. Toate acestea în condiţiile în care ceasurile, care costă între 300 şi 500 de lei, nu permit doar ascultarea unei lecţii, de exemplu, ci şi obţinerea locaţiei în care se află cel mic, prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefon, care se află în legătură cu ceasul copilului.

„Eu sunt de părere că ceasurile inteligente şi telefoanele nu ar trebui folosite de către elevi în timpul orelor, la şcoală. În schimb, aceste dispozitive sunt utile când un părinte are suspiciuni în ceea ce priveşte comportamentul unui cadru didactic față de copil”, a precizat Carmen B., mama unui şcolar. „Pentru un plus de siguranță asigurat copiilor, pe stradă sau în spațiul școlar, merită investiția într-un dispozitiv digital modern, cu scopul de a primi noi, ca părinți, acel feedback de care avem nevoie să fim liniștiți. Mă gândesc din ce în ce mai mult să instalez aplicația pe telefon pentru a urmări activitatea celor mici și pentru a putea interveni atunci când este necesar”, este de părere Anca E.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7944 secunde