Unitățile din HoReCa vor avea obligații privind Sistemul de Garanție-Returnare

1171
Unitățile din HoReCa vor avea obligații privind Sistemul de Garanție-Returnare - mg94891024x464-1696428260.jpg

Articole de la același autor

Începând cu data de 30 noiembrie 2023, structurile din domeniul HoReCa au și ele obligații în ceea ce privește Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Potrivit legii, cei care comercializează produse în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri, trebuie să se înregistreze în SGR și să îndeplinească mai multe obligații legale - iar asta e valabil și pentru HoReCa. Unitățile de acest fel nu percep însă garanția de 50 de bani în toate cazurile, ci doar pentru produsele consumate în afara locației. Cu toate acestea, comercianții din HoReCa nu sunt obligați să organizeze puncte de colectare pentru ambalaje, acestea urmând a fi predate administratorului SGR.


Potrivit HG nr. 1074/2021 cei care comercializează produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin sau băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri inclusiv, trebuie să se înregistreze în SGR și să îndeplinească mai multe obligații legale în raport cu acest sistem ce va fi aplicat în România începând cu 30 noiembrie 2023. Prima obligație, desigur, este chiar înregistrarea în acest sistem, pe site-ul dedicat. Nu contează că unitatea funcționează doar câteva luni pe an.


„Categoria de operatori economici care au obligația de a se înregistra în SGR include comercianții HORECA, persoane juridice din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, în special unităţile care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi, precum și comercianții care fac disponibile pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje SGR exclusiv prin intermediul unor platforme on-line sau exclusiv prin intermediul automatelor. Este obligatorie înregistrarea în SGR a comercianților indicați mai sus, indiferent dacă activitatea acestora se desfășoară cu caracter permanent sau sezonier”, este explicat pe site-ul administratorului de sistem, ReturRo.


Garanția va fi percepută doar de la clienții ce NU consumă în locație.


E de așteptat ca în unele unități de acest fel să nu se mai permită vânzarea de astfel de produse către „clienții pasageri”, cei care, de pildă, opresc la restaurantul unui hotel să cumpere ceva de băut și pleacă mai departe, fără a consuma în locație. Motivul e simplu de observat: antreprenorii nu vor mai dori să se complice suplimentar cu reținerea acestei garanții. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.399 secunde