Toate știrile despre Traian Băsescu în ziarul Cuget Liber Online.

Traian Băsescu

Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială. 
S-a căsătorit cu Maria Băsescu, cu care are două fete, Ioana, născută în 1977, și Elena, în 1980. 

În anul 1995 a absolvit cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat. Tatăl său, Dumitru Băsescu, a decedat în anul 2002, în urma unei afecțiuni cardiace, iar mama sa, Elena Băsescu, în anul 2010.Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Murfatlar, azi în județul Constanța) este din 2004 până în prezent președintele României, ales din partea Alianței DA, reales în 2009 din partea PDL. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD.
În 2001 a câștigat în cursul alegerilor interne președinția Partidului Democrat, înlocuindu-l pe Petre Roman. A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței DA pentru președinția României.
La alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani, învingându-l pe Mircea Geoană (PSD).
La 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului său de președinte, România a aderat la Uniunea Europeană. 
1608 articole cu tagul "Traian Băsescu". Ultima știre adaugata : Joi, 14 Mai 2026.

Cuget Liber -
09 Iulie 2012
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, astăzi, pentru ORF, că încălcarea statului de drept în România este "inacceptabilă". Merkel a făcut referire și la suspendarea președintelui Traian Băsescu, cu care a avut o di ...
09 Iulie 2012
Fostul președinte al PDL București, Elena Udrea, afirmă, comentând costurile legate de organizarea referendumului de demitere a șefului statului, că USL este dispusă să plătească din bani publici cele peste 20 de milioan ...
09 Iulie 2012
Guvernul a aprobat, în cadrul unei ședințe convocate, sâmbătă, la Palatul Victoria, șase proiecte de hotărâre de guvern în legătură cu organizarea referendumului din 29 iulie, privind demiterea președintelui Traian Băses ...
09 Iulie 2012
Președintele PDL, Christian Gigi Chiru, a vorbit ziarului "Cuget Liber" despre modul în care organizația județeană pe care o conduce va susține acțiunile pentru campania de dinaintea referendumului privind suspendarea lu ...
CE
Stire din Politică-Administrație : Consiliul Europei cere opinia Comisiei de la Veneția despre suspendarea președintelui Traian Băsescu
Cuget Liber -
07 Iulie 2012
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se declară îngrijorat de recentele evoluții din România, în special de cele legate de suspendarea președintelui, și a cerut Comisiei de la Veneția să ana ...
Cuget Liber -
07 Iulie 2012
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a venit, în această dimineață, la Palatul Cotroceni, la volanul autoturismului Logan. El a plecat de la Vila Lac a volanul autoturismului Logan, iar după circa 10 minute a ajuns la ...
Cuget Liber -
07 Iulie 2012
Guvernul a aprobat, în cadrul unei ședințe convocată astăzi la Palatul Victoria, șase proiecte de hotărâre de guvern în legătură cu organizarea referendumului din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu, ...
06 Iulie 2012
TRAIAN BĂSESCU A FOST SUSPENDAT. Președintele Traian Băsescu face declarații la Palatul Cotroceni.Înainte de a merge la referendum, aș vrea să fac câteva comentarii. Observ un salt calitativ în clasa politică. În 2007 am ...
07 Iulie 2012
Traian Băsescu a fost suspendat, ieri, din funcția de președinte al României în cadrul ședinței plenului reunit al Parlamentului. Decizia a fost luată cu o majoritate de 258 de voturi pentru, 116 împotrivă și un vot anul ...
Cuget Liber -
06 Iulie 2012
Primarul Clujului spune, într-un interviu la RFI România, că președintele suspendat și PDL vor câștiga împreună, la fel ca în 2007.Emil Boc speră ca istoria din 2007 să se repete. "Istoria se repetă și sper să se repete ...
06 Iulie 2012
Președintele PNL Crin Antonescu a declarat că luni se va retrage temporar din PNL pentru a respecta statutul de președinte interimar al României.El a explicat că, potrivit statutului, un vicepreședinte al PNL va fi desem ...
Cuget Liber -
06 Iulie 2012
Președintele Traian Băsescu a fost suspendat, după ce Parlamentul a votat cu majoritate în acest sens. Potrivit legii, până la referendumul din 29 iulie, președinte interimar va fi Crin Antonescu.
CCR
Stire din Politică-Administrație : CCR se pronunță pe suspendarea președintelui Traian Băsescu
06 Iulie 2012
Propunerea de suspendare a președintelui Traian Băsescu a ajuns la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR se reunesc, la această oră, să dea avizul solicitat de parlamentarii USL. Avizul judecătorilor este doar consulta ...
06 Iulie 2012
Deputatul PDL Maria Stavrositu consideră că atitudinea celor de la USL amintește mai degrabă de perioada de instaurare a comunismului sau nazismului decât de un sistem democratic, deoarece aceștia au început o ofensivă d ...
06 Iulie 2012
Ședința fixată de Curtea Constituțională pentru emiterea avizului pentru suspendarea președintelui Traian Băsescuva avea loc, astăzi, începând cu ora 9.00. Plenul reunit al Parlament se va întruni tot astăzi, de la ora 1 ...
05 Iulie 2012
Manifestanții PRO Băsescu s-au adunat în fața Palatului Victoria. Printre aceștia se află Mihai Răzvan Ungureanu și alți politicieni, care au participat mai devreme la mitingul din Piața Revoluției. Persoanele adunate î ...
Cuget Liber -
02 Iulie 2012
Premierul Ponta a spus miniștrilor că a primit din nou din partea președintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care șeful statului promite că va demisiona dacă va fi modificată Constituția, șeful Guvernului spunând că de ...
02 Iulie 2012
Președintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcție al prof. Ecaterina Andronescu la conducerea Ministerului Educației.Aflată pentru a treia oară în fruntea acestei instituții, Andronescu intenționează să ...
29 Iunie 2012
Președintele Traian Băsescu a promulgat, astăzi, Legea privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului referitoare la modificarea Legii Statutului polițistului.Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a ...
Stire din Politică-Administrație : "E prima dată în opt ani când sunt împiedicat să-mi exercit atribuțiunile constituționale"
29 Iunie 2012
Președintele Traian Băsescu a declarat ieri că este prima dată când este împiedicat să-și exercite atribu-țiile constituționale. Băsescu a menționat că este pentru prima dată în perioada post-decembristă când un prim-min ...
27 Iunie 2012
Opt deputați PDL au votat în favoarea proiectului de lege privind modificarea Legii referendumului, prin care șeful statului poate fi demis cu jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. Potrivit votului e ...
22 Iunie 2012
Președintele Traian Băsescu i-a solicitat, ieri, premierului Victor Ponta să transmită o declarație pe propria răspundere a ministrului desemnat pentru portofoliul Culturii, Puiu Hașotti, care să ateste că teza de doctor ...
21 Iunie 2012
Ministerul de Externe a transmis, ieri, la Comisia Europeană componența delegației României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Ex ...
19 Iunie 2012
Ceremonia de decorare a judecătorilor Curții Constituționale, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de existență a CCR, va avea loc, astăzi, de la ora 17,00, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Traian Băsescu.Șe ...
19 Iunie 2012
Președintele Traian Băsescu a apreciat, ieri, că în ceea ce privește criza economică, aceasta nu va trece în următoarele 12 luni, dar a punctat că România susține că nu se poate discuta despre austeritate versus relansar ...
Stire din Politică-Administrație : Președintele Traian Băsescu se află la vila de protocol de la Neptun
16 Iunie 2012
Președintele Traian Băsescu se află, de joi seară, la vila de protocol de la Neptun, cel mai probabil, alături de soția sa, Maria, urmând să petreacă week-end-ul pe litoral, existând posibilitatea ca, în acest sfârșit de ...
15 Iunie 2012
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, ieri cu președintele Traian Băsescu, de unde a plecat cu scurt timp în urmă. Întâlnirea a durat aproximativ o oră, dar nu a fost cu succes, cei doi fiind în continuare în dezacord tot ...
14 Iunie 2012
Victor Ponta s-a întâlnit deja cu președintele Traian Băsescu, de unde a plecat cu scurt timp în urmă. Întâlnirea a durat aproximativ o oră, dar nu a fost cu succes, cei doi fiind în continuare în dezacord total cu privi ...
Cuget Liber -
02 Iunie 2012
Președintele Traian Băsescu a reiterat vineri, în cadrul întrevederii cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cererea României ca banii din actualul exercițiu bugetar să poate fi cheltuiți în trei ani, fa ...
31 Mai 2012
Președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, informează Administrația Prezidențială.Pe 8 mai, p ...
Pagina a fost generata in 0.0854 secunde