Proiect pilot de depistare a cancerului colorectal, la Constanţa. "Medicii de familie, invitați să se implice mai mult"

852
Proiect pilot de depistare a cancerului colorectal, la Constanţa.

Articole de la același autor

La Spitalul Clinic Județean de Urgenţă (SCJU) Constanța a avut loc în cursul zilei de miercuri, 21 iunie, o conferință de presă care a marcat continuarea campaniei de screening pentru cancerul colorectal în regiunea de Sud-Est. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Universitatea „Ovidus”, Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, Institutul Clinic „Fundeni” și Institutul Național de Sănătate Publică.



Intitulat „Screeningul pentru cancerul colorectal, de la proiecte pilot la program național - provocări și oportunități”, evenimentul reprezintă un demers pentru evaluarea progresului programului pilot de screening în regiunea Sud-Est, cu scopul de a identifica următorii pași pentru îmbunătățirea prevenției cancerului colorectal în România, dar și pentru a fundamenta dezvoltarea programului național de screening pentru acest tip de cancer. Precizăm că obiectivul general al proiectului constă în creșterea accesului la servicii durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin creșterea cu cel puţin 50.000 de beneficiari, persoane care să beneficieze de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru patologia cancerului colorectal, pentru persoanele din regiunea de dezvoltare Sud-Est.

Coordonarea proiectului este realizată de către Centrul Regional de Prevenție, Depistare Precoce, Diagnostic și Tratament Precoce al Cancerului Colorectal (CRS), din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Cu această ocazie, directorul SCJU, Ionuţ Cornel Ionescu, a declarat următoarele: „Cancerul colorectal este considerat o problemă majoră de sănătate publică, în întreaga lume, fiind a doua cauză de incidenţă şi de mortalitate prin cancer. Studiile arată că, dacă ar fi diagnosticat în stadiu incipient, mortalitatea ar fi cu mult redusă, iar nouă din zece pacienţi ar putea fi vindecaţi. Prin acest proiect de screening, lucrurile merg în direcţia corectă şi împreună depunem toate eforturile pentru ca populaţia să beneficieze de aceste servicii şi să aibă un acces cât mai facil la ele”.



Doar 10% dintre medicii de familie sunt implicaţi în proiect


Din partea Consiliului Județean Constanța, ordonatorul principal de credite al SCJU, a fost prezentă Oana Aurora Martin, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare Județeană și Coordonare a Instituțiilor de Sănătate, Sport și Învățământ din cadrul CJC. Aceasta a declarat că prevenția este un concept căruia, din păcate, puțini oameni îi dau atenția cuvenită, astfel încât afecțiunile grave să fie diagnosticate în faze incipiente, când şi șansele de vindecare ale pacienților sunt mult mai mari. „Consiliul Județean Constanța asigură cofinanțarea necesară implementării acestor programe și se implică activ în creșterea încrederii populației în serviciile medicale oferite”, a subliniat ea.

Şeful Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ), Cristina Schipor, a punctat, în cadrul evenimentului, importanța prevenirii unei eventuale patologii. „Știm foarte bine că este mult mai bine să prevenim, decât să tratăm o boală. Direcția de Sănătate Publică sprijină orice proiect care aduce un plus județului și pacienților. Proiectul a debutat în 2020, dar din cauza pandemiei, nu a putut fi forjat la maxim de la început. Cred că împreună trebuie să facem un efort de a atrage și alți medici de familie în acest proiect, pentru a vindeca mai mulți bolnavi. 9 din 10 pacienți pot fi vindecați dacă sunt diagnosticați la timp”, a precizat aceasta.

Potrivit doctorului Eugen Dumitru, managerul de proiect, acesta a început în anul 2020, dar activităţile propriu-zise, din cauza pandemiei, abia în 2022. „Cu alte cuvinte, la acest moment, avem doar un an şi jumătate de când desfăşurăm activităţi în cadrul proiectului. În acest timp, am reuşit să aducem la medicul de familie peste 20.000 de persoane din cele 50.000 pe care le-am propus pentru toate cele şase judeţe din această zonă. Probabil că acum suntem undeva la 40% din proiect, dar anul acesta se anunţă unul foarte bun. Este un an în care nu mai avem pandemie, nu mai avem alte probleme, deci cred că putem recupera chiar şi 25%-30% din procentele care ne lipsesc, până la 31 decembrie 2023, când se finalizează proiectul. Rezultatele de până acum sunt uimitoare, pentru că peste 90% dintre cei care au testele pozitive au polipi pe colon şi 10% au cancer de colon. Deci, am reuşit să descoperim una din zece persoane care s-au prezentat la medicul de familie, asimptomatici. Succesul proiectului este foarte mare, în prezent. Ceea ce ne lipseşte este cifra de realizare a obiectivului - suntem la doar 40% din proiect. Ne-am fi dorit să fim la 80%, dar anii de pandemie ne-au pus piedici în ceea ce priveşte organizarea de activităţi. Mi-aş dori ca medicii de familie să se implice mai mult. La acest moment, ei au răspuns în proporţie de 10% din totalul lor, din toate cele şase judeţe implicate, care testează persoane pentru cancerul de colon”, a precizat medicul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4548 secunde