Sezonul estival, în linie dreaptă. Zeci de muncitori angrenați în amenajarea plajelor

1423

Articole de la același autor

Colegiul Prefectural convocat miercuri, 27 martie, în sala „Remus Opreanu”, a avut pe ordinea de zi informarea privind modul de aplicare integrală a reglementărilor Schengen în România, prezentarea stadiului de pregătire a plajelor pentru sezonul estival și a valorificării domeniului public al statului român aflat în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”. La ședința condusă de prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, au participat directorul Gărzii de Coastă, Alexandru Oae, adjunct șef birou în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, Alexandru Mateiciuc, și directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), Hristu Uzun.

În prima parte a ședinței lunare, s-a prezentat modul de aplicare integrală a reglementărilor Schengen în România, prin eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele maritime interne cu celelalte state membre Schengen.

Începând cu 31 martie, România și Bulgaria vor fi state membre ale spațiului Schengen aerian și maritim, iar controalele de frontieră asupra persoanelor la frontierele interne aeriene și maritime vor fi eliminate. Astfel, România va asista la o extindere a spațiului Schengen, care va avea peste 4 milioane de kilometri pătrați, o populație de aproximativ 450 de milioane de persoane, și va include 29 de țări, astfel: 25 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. De asemenea, permisele de ședere și vizele de lungă ședere eliberate de Republica Bulgaria sau România vor fi valabile și după 31 martie 2024 și pe durata perioadei lor de valabilitate.

În ceea ce privește cetățenii români minori, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră dacă se deplasează la bordul unei nave de agrement sau de croazieră într-un alt stat Schengen.



În intervalul 1-15 aprilie, se predau operatorilor sectoarele de plajă


În ceea ce privește stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival de anul acesta, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, Hristu Uzun, a menționat că lucrările au început din luna februarie. Activitățile se desfășoară concomitent, pe trei tronsoane de plajă, distribuite astfel: Năvodari – Mamaia Constanța, Eforie-Tuzla-Costinești și Olimp-Vama Veche. Pentru desfășurarea acestor activități de pregătire a plajelor, dar și pentru încadrarea în unitatea de timp, în conformitate cu prevederile contractuale și a legislației în vigoare, predarea sectoarelor de plajă către operatori se realizează în intervalul 1-15 aprilie. Până în prezent, ABADL a angrenat un număr de cinci autobasculante, cinci buldoexcavatoare, trei buldozere, un autogreder, un încărcător frontal de capacitate mare, patru autospeciale de transport materiale și personal, precum și patru tractoare prevăzute cu echipamente specifice de curățare mecanizată a suprafețelor de plajă și afânare a acesteia. Pentru acoperirea necesarului de forță de muncă, au fost angrenați un număr de aproximativ 40 muncitori.

În ceea ce privește valorificarea domeniului public al statului român aflat în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” – ABADL, Hristu Uzun a declarat că instituția a întreprins demersurile ce se impun în vederea înscrierii imobilelor reprezentând plajă și diguri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. La data de 25.03.2024, sunt în vigoare un număr de 335 de contracte de închiriere plajă, valoarea chiriei aferente acestora fiind de 34.809.909,67 lei (fără TVA).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4689 secunde