Soarta Spitalului CF Port Constanţa, la mâna destinului! "Nu și-a manifestat nimeni intenția de a ne prelua"

5950
Soarta Spitalului CF Port Constanţa, la mâna destinului!

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta a fost adoptat proiectul care prevede transferarea a 15 spitale de la Ministerul Transporturilor către alte instituţii, decizie în urma căreia Spitalul Clinic CF Constanţa ar trebui să intre în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie. Deocamdată, nu se știe în ograda cui va ajunge unitatea sanitară de la malul mării, pentru că nimeni nu și-a manifestat intenția de a o prelua. În aceste condiții, ne întrebăm: care va fi soarta acestui spital? Ce se va întâmpla?

La acest moment, legea la care facem referire nu a fost încă promulgată, dar în ea scrie foarte clar, negru pe alb, că proiectul de lege are ca obiect de reglementare transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Academiei Române. În acelaşi timp, ele pot fi preluate de către autorităţile locale şi universităţile de medicină şi farmacie acreditate.

Conform proiectului de lege, vor fi transferate următoarele spitale: Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara, Spitalul General Căi Ferate Ploieşti, Spitalul General Căi Ferate Galaţi, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, Spitalul General Căi Ferate Braşov, Spitalul General Căi Ferate Paşcani, Spitalul General Căi Ferate Simeria, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul General Căi Ferate Sibiu, Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin.

Ce este curios este că se discută de mai multă vreme de preluarea acestor spitale, dar până acum nu s-a întâmplat absolut nimic, lucrurile nu s-au schimbat deloc.

„Statul român nu s-a preocupat şi nu a investit vreme de 35 de ani”

În ceea ce priveşte Spitalul CF Port Constanţa, acesta s-a aflat în grija Ministerului Transporturilor circa 80 de ani. Potrivit managerului unităţii sanitare, dr. Iuliana Botezatu, doar un an au fost transferaţi la Ministerul Sănătăţii, urmând ca în 2014 să intre, din nou, în subordinea Transporturilor. Ce va fi pe viitor nu știe nimeni cu certitudine. Ce știu toți managerii de spitale, pentru că au fost anunțați deja, este că anul 2024 va fi unul greu, în condițiile în care bugetul Sănătății a fost redus drastic. „Ca urmare, în acest context, nu mă aştept la ceva bun, din punct de vedere al sistemului bugetar de sănătate, iar în ceea ce priveşte procesul de predare şi preluare, nu ştim ce va fi. Este clar doar că toate spitalele CFR au probleme, încurcături, iar statul român, vreme de 35 de ani, nu s-a preocupat şi nu a investit nici oameni, nici bani ca să rezolve problemele fundamentale juridice. Cum vor fi ele predate? La Constanța, de exemplu, sediul din port a avut o valoare de inventar, în 2019, de 228.000 lei, adică exact cât un apartament cu patru camere, iar acum, după reabilitare, are o valoare de peste șase milioane. Cel mai bine ar fi ca structurile sau entitățile care ne pot prelua să fie interesate de achiziția unor spitale, ca al nostru, dar, din nefericire, nu se află toate în această stare. Noi suntem, de fapt, niște spitale regionale, avem sistem multipavilionar în anumite locații, unde există şi probleme patrimoniale. Noi avem teren încă în litigiu pe bulevardul 1 Mai. Este adevărat că am redobândit 70% din el, dar acum intrăm în etapa a doua de judecată, ca să expropriem și loturile concesionate. O altă problemă cu care ne confruntăm este aceea că Ordonanța 90 ne-a blocat lucrările demarate, o parte în ambulatoriu. Din păcate, nu am primit rectificare bugetară pentru a le putea continua, iar noi am investit, până acum, 2,5 milioane de lei din venituri proprii, ca să terminăm ce aveam de terminat în toate locațiile. Pentru că ordonanța a venit pe 27 octombrie, nu reușim să mai facem achizițiile de aparatură necesare, să încheiem lucrările de reparații curente pentru compartimentul de spitalizare de zi, pe care trebuia să îl inaugurăm acum, în decembrie. Referitor la procesul de subordonare, deocamdată, nu știm cine ne va prelua. Nu și-a manifestat nimeni intenția de a ne prelua, dar sperăm să fie, însă, cineva care este în stare să administreze bine un spital”, a declarat managerul, pentru „Cuget Liber”.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5432 secunde