Iranul cere excluderea Israelului din ONU la cea de-a 45-a aniversare a revoluţiei sale

1403
Iranul cere excluderea Israelului din ONU la cea de-a 45-a aniversare a revoluţiei sale - 1-1707726883.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a cerut excluderea Israelului din ONU, într-un discurs rostit cu ocazia aniversării a 45 de ani de la Revoluţia islamică, sărbătorită prin adunări la Teheran şi în marile oraşe iraniene.

Sprijinul pentru cauza palestiniană, dublat de critici la adresa ţărilor occidentale, în special a Statelor Unite, a fost tema principală a ceremoniilor din acest an pentru a marca aniversarea revoluţiei din 1979, transmite agenţia AFP.

„Propunem să excludem entitatea sionistă din Organizaţia Naţiunilor Unite”, a declarat preşedintele Ebrahim Raisi, referindu-se la Israel, ţară pe care Iranul nu o recunoaşte.

Pentru că „ceea ce se întâmplă astăzi în Gaza este o crimă împotriva umanităţii, iar susţinătorii acestui regim criminal sunt Statele Unite şi anumite ţări occidentale”, a adăugat el în timpul unui discurs rostit în faţa a mii de persoane adunate în Piaţa Azadi (Libertăţii) din capitală cu ocazia acestei sărbători publice.

Preşedintele Raissi a acuzat Israelul că a încălcat 400 de declaraţii, rezoluţii şi acorduri încheiate în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Iranul este unul dintre principalii susţinători ai Hamas în războiul declanşat la 7 octombrie 2023 de un atac fără precedent al mişcării palestiniene în sudul Israelului, soldat cu peste 1.160 de morţi, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Ca represalii, Israelul a promis să anihileze Hamas, pe care, la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană, o consideră o organizaţie teroristă. Armata israeliană a lansat o ofensivă care a ucis peste 28.000 de persoane în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste, care se află la putere în teritoriu din 2007.

În Piaţa Azadi din Teheran, cei adunaţi au afişat portretele liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ale fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, şi ale popularului general Qassem Soleimani, ucis într-un raid al armatei americane la Bagdad în ianuarie 2020.

Acestea au inclus sloganurile „Jos Statele Unite”, „Jos Israelul” şi „Jos Regatul Unit”, principalii adversari ai Republicii Islamice din 1979.

În ultimii ani, relaţia liderilor iranieni cu Occidentul s-a deteriorat dramatic din cauza controversatului program nuclear al Teheranului, a încălcărilor drepturilor omului şi a sprijinului acordat de Iran grupurilor militante din Orientul Mijlociu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4903 secunde