Adrian Bîlbă: "Recomandarea mea este ca, dacă mergi la plajă, să-ți lași câinele acasă"

2139
Adrian Bîlbă:

Articole de la același autor

Dacă vrem să mergem la plajă cu animalul de companie, trebuie să ținem cont de anumite reguli. Anul trecut, a fost adoptată, în Camera Deputaților, o lege care permite accesul pe plajă al animalelor de companie numai cu respectarea condițiilor de rigoare de către orice posesor.

Când ne plimbăm cățelul pe malul mării, trebuie să avem în vedere curăţenia mediului înconjurător, precum şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajă. Potrivit legislației, pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis numai cu acordul operatorilor de plaje. Condiția principală este ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă. Nerespectarea obligației de a ține animalele de companie în zgardă sau ham și lesă pe toată perioada prezenței pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic reprezintă o contravenție. Amenda pleacă de la 100 de lei și poate ajunge la 1.000 de lei.

Medic veterinar și specialist în protejarea mediului îngrijorător, Adrian Bîlbă ne-a spus că recomandă posesorilor să își țină animalele de companie departe de plajă în zilele toride. „Nu există o reglementare specifică vizavi de accesul câinilor pe plajă, o reglementare legală generală pentru plajă. Plaja este un loc public și comportamentul celor care au animale de companie trebuie să respecte legislația generală vizavi de ieșitul pe domeniul public cu câinele. Adică, dacă este periculos, stăpânul să îi pună botniță și, dacă își face nevoile, să le strângă într-o punguță și să le pună la gunoi. Există, însă, plaje concesionate. În plajele concesionate, concesionarul poate să își stabilească niște reguli speciale, ca, de exemplu, pe această plajă vin numai câini sau, dimpotrivă, nu sunt admiși. Acestea sunt niște reguli pe care și le stabilește în baza unui regulament. Regulamentul și-l afișează undeva să vadă lumea, să știe de el. Așa se face și în Occident, nu numai la noi. Din câte știu eu, nu există o plajă special destinată celor care au animale de companie. Poate că ar fi fost bine nimerită. Deși unii stau într-o parte a orașului, alții în alta. Animalul de companie la plajă nu e de dorit, pentru că trebuie să amenajezi anume, cu umbre, cu zone din astea umbroase, cu apă nesărată care să fie la dispoziție. Animalele de companie au nevoie de mai multă apă pe plajă. Pentru ele, este un stres. Așa că recomandarea mea, ca medic veterinar, este ca, dacă mergi la plajă, să-ți lași câinele acasă. Eventual, să ieși cu câinele pe plajă iarna sau în anotimpurile reci, nu în zilele calde, cum e acum. Uite, sunt 30 și ceva de grade. Câinii sunt mult mai sensibili la excese. Noi, oamenii, suntem adaptați. Noi suntem o specie africană. Câinii nu sunt o specie africană. Sunt o specie europeană, eurasiatică. A evoluat din lup, canis lupus familiaris”, a precizat Adrian Bîlbă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7931 secunde